VIDEO Vestergaard pleacă de la Oltchim, dar nu exclude revenirea în România
14.05.2013, 22:13Jakob Vestergaard a fost antrenorul de care s-au legat în acest sezon speranțele Oltchimului pentru a cuceri Liga Campionilor, dar echipa din Râmnicu Vâlcea a ratat dramatic calificarea în finală, având nevoie de doar un singur gol pentru a trece de Gyor ETO, cea care avea să câștige trofeul.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Tehnicianul danez a rămas însă la Râmnicu Vâlcea până ce Oltchim a cucerit cel de-al șaptelea său titlu național consecutiv și al 19-lea din întregul palmares, pentru ca acum să se pregătească de revenirea în țara natală. La finalul meciului pe care oltencele l-au câștigat detașat cu HCM Baia Mare, antrenorul care a semnat deja cu Midtjylland a spus însă că rămâne deschis unei eventuale reveniri la Oltchim sau la naționala României.
"Îmi pare foarte rău că plec de la Râmnicu Vâlcea, din România. M-am simţit excelent aici, nu o să uit niciodată atmosfera din sala Traian, acest oraş frumos, nu o să uit nici Constanţa şi Marea Neagră. Îmi pare bine, însă, că voi fi din nou alături de familia mea din Danemarca. Voi reveni la Oltchim dacă va fi nevoie de mine, peste un an, doi, trei. De asemenea, voi reveni în România dacă va fi nevoie de mine la echipa naţională. În această ţară handbalul feminin este dezvoltat, handbalistele sunt talentate şi dornice de afirmare", a spus Vestergaard.
Tehnicianul danez nu a dorit să anticipeze care va fi valoarea Oltchimului în ediţia viitoare a Ligii Campionilor:
"E greu de spus ce se va întâmpla, cert este că echipa nu moare. Vor rămâne handbaliste bune, Barbosa, Managarova, probabil şi Cristina Neagu. Nu ştiu dacă vor pleca alte jucătoare de mare valoare ca Brădeanu sau Manea. Nu cred că Oltchim se va putea bate pentru Liga Campionilor, dar sunt sigur că va face o figură frumoasă, lotul poate fi completat cu alte handbaliste talentate din România".
Etichete: oltchim ramnicu valcea , jakob vestergaard , jakob vestergaard oltchim , handbal digi sport , handbal liga nationala feminina , oltchim campioana , vestergaard pleaca de la oltchim dar nu exclude revenirea , vestergaard nationala romaniei , vestergaard selectioner , vestergaard midtjylland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...