VIDEO Ungaria – România 28-22. Înfrângere în primul amical dinainte de Europene
08.10.2014, 20:15Duelul de la fotbal dintre România şi Ungaria a fost prefaţat de jocul selecţionatelor de handbal feminin. Jucătoarele pregătite de Gheorghe Tadici au pierdut amicalul disputat la Debrecen cu 22-28.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Tricolorele au avut un început slab de partidă. Adversale au avut un avantaj constant de trei goluri, însă la pauză au condus doar cu 16-15. La reluare, România a egalat pentru prima oară, prin Cristina Zamfir.
Portarul maghiarelor, Orsolya Herr, a avut apoi două intervenţii excelente la şapte metri, astfel că gazdele s-au distanţat din nou. Pentru tricolore a urmat o cădere inexplicabilă. Timp de 15 minute, handbalistele române nu au putut înscrie.
Portarul lui HCM Baia Mare, Paula Ungureanu, s-a opus o singură dată în faţa Anitei Gorbicz, care a încheiat partida cu 12 goluri, 7 dintre ele din aruncări de la 7 metri. Din tabăra României s-a remarcat Ada Nechita, cu şase reuşite.
Cel mai frumos gol al meciului a fost reuşit chiar la ultima fază, prin Tomori, din pasa lui Gorbicz. Scor final 28-22 pentru Ungaria, iar pentru România urmează tripla întâlnire amicală cu Rusia, de la Oradea. Primul meci este transmis în direct de Digi Sport 2 vineri, de la ora 17:15.
Tricolorele pregătesc participarea la Campionatul European care va avea loc în Ungaria și Croația. Elevele lui Gheorghe Tadici vor juca în grupa B, chiar la Debrecen, cu Norvegia, Danemarca și Ucraina. Competiția are loc între 7 și 21 decembrie.
Echipele
Ungaria: Orsolya Herr, Eva Kiss - Krisztina Triscsuk (1 gol), Zita Szucsanszki, Aniko Kovacsics (2), Anita Bulath (1), Anita Gorbicz (12), Kinga Klivinyi (2), Piroszka Szamoransky, Bernadett Bognar-Bodi (3), Szabina Mayer, Planeta Szimonetta (1), Zsuzsanna Tomori (5), Ildiko Erdosi, Monika Kovacsicz (1). Selecţioner: Andras Nemeth.
România: Paula Ungureanu, Mihaela Cheţa - Aneta Pîrvuţ, Ada Nechita (6), Crina Pintea, Oana Bondar, Aurelia Brădeanu (1), Laura Oltean (2), Cristina Zamfir (4), Daniela Băbeanu (1), Nicoleta Tudor, Florina Chintoan (5), Eliza Buceschi (1), Valentina Ardean-Elisei (1), Camelia Hotea (1). Selecţioner: Gheorghe Tadici.
Etichete: romania handbal feminin , ungaria romania handbal , ungaria romania handbal feminin , ungaria romania 28-22
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...