VIDEO Trei candidați la șefia FRH. Cristian Gațu vrea să câștige un nou mandat
19.01.2014, 15:46Cristian Gaţu, Alexandru Dedu şi Remus Drăgănescu îşi vor disputa postul de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal la alegerile care vor avea loc pe 27 ianuarie.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Dacă în urmă cu câteva luni susţinea că nu va mai candida la funcţia pe care o deţine din 1996, Gatu a hotărât să intre, totuşi, în luptă. În direct la Digi Sport, actualul şef al forului de specialitate a explicat şi motivul pentru care a revenit asupra deciziei.
"Am pus o clauză acolo, să nu apară oameni de aceeași etate cu mine. În momentul în care am văzut că este o candidatura a lui Romică Drăgănescu, a trebuit să-mi respect promisiunea făcută", a afirmat Gațu.
În prezent președinte al Ligii Profesioniste de Handbal, Alexandru Dedu a infirmat zvonurile potrivit cărora ar exista o alianţă între el şi Cristian Gaţu la alegerile de la sfârşitul acestei luni.
"Indiferent de poziția domnului președinte Gațu în momentul de față, că va candida, că nu va candida, eu merg înainte pe drumul meu și o să încerc să câștig aceste alegeri. Vreau să dau handbalului ce mi-a dat. Eu am cunoscut gloria și mi-ar plăcea să pot să o transmit și aici și să revenim acolo unde generația domnului Gațu a fost", a spus Dedu.
Etichete: handbal digi sport , gatu digi sport , alegeri handbal , gatu presedinte , alegeri gatu , gatu draganescu , candidatura gatu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...