VIDEO Tadici, nemulțumit de invazia jucătoarelor străine în România: “Ne pierdem identitatea națională”
23.07.2014, 21:06Gheorghe Tadici nu a rămas indiferent la politica de transferuri a rivalelor din Liga Naţională.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
„Au venit prea multe jucătoare din străinătate şi reprezentativa României va avea de suferit!" a ţinut să precizeze antrenorul Zalăului, totodată selecționerul primei reprezentative feminine.
Dacă la CSM Bucureşti şi HCM Baia Mare au ajuns un număr record de jucatoare de import, echipa lui Gheorghe Tadici mizează exclusiv pe handbaliste din România. Chiar dacă se anunţă o competiţie extrem de disputată, cel mai de succes antrenor din întrecerea internă critică dur politica de transferuri a celorlalte echipe.
“Au venit foarte multe jucătoare din străinătate în campionatul României, este El Dorado al Europei campionatul de handbal al României. Avem o economie foarte puternică și atunci ne putem permite să și plătim. Pentru echipa națională, pentru identitatea noastră națională, nu cred că este atât de benefic”, a spus selecționerul.
HC Zalău a efectuat un stagiu de pregătire la Cheile Grădiştei şi va juca, în prima etapă, chiar împotriva bucureştencelor de la CSM. Din componenţa echipei din capitală fac parte patru brazilience şi câte o reprezentantă a Suediei, Rusiei şi Spaniei.
“O să urmeze un campionat lung, complex, o să avem foarte multe meciuri și avem nevoie de această pregătire.”, e de părere Georgiana Ciuciulete, în vreme ce coechipiera ei, Diana Puiu, a declarat: “Va fi mai tare și mai strâns campionatul, nu va fi ca înainte, o singură echipă, cum era Oltchim, sau anul trecut, Baia Mare.”
Etichete: gheorghe tadici , tadici zalau , tadici selectioner romania , tadici liga nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...