VIDEO Randers s-a distrat cu Buxtehuder. Oltchim e pe 2 în grupă
15.10.2012, 22:09Campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea ocupă locul secund în grupa A din Liga Campionilor, după ce luni s-a disputat şi cea de-a doua partidă, între Randers HK (Danemarca) şi Buxtehuder SV, scor 36-26.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Danezele au demonstrat astfel că sunt o contracandidată serioasă a fetelor de la Oltchim la șefia grupei.
Randers a marcat din toate pozițiile, iar la pauză avea deja un avantaj lejer de zece goluri. Nici partea a doua a meciului n-a fost mai bună pentru vicecampioana Germaniei. Buxtehuder a fost condusă și la 13 puncte (25-12 in minutul 38). Avantajul liniștitor l-a făcut pe antrenorul gazdelor, Jan Leslie, să trimită în teren jucătoarele tinere, Freja Cohrt și Sillie Thomsen, iar diferența s-a redus.
În primul meci al grupei, disputat duminică seara, Oltchim s-a impus în faţa austriecelor de la Hypo Viena, cu 30-25. Astfel, Randers HK este liderul grupei, cu plus 10 la golaveraj, faţă de plus 5 la Oltchim, ambele cu câte 2 puncte. Ele sunt urmate de Hypo Viena şi de Buxtehuder SV, cu zero puncte.
În etapa a II-a, programată în 20 octombrie, se vor duela Buxtehuder SV-Oltchim, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, ora 16:00) şi Hypo Viena-Randers HK.
Programul meciurilor campioanei României
Grupa A
S-au jucat:
Oltchim- Hypo Viena 30-25
Randers - Buxtehuder 36-26
Au mai rămas de jucat:
20 octombrie: Buxtehuder- Oltchim, Digi Sport 1, ora 16:00
27 octombrie: Randers- Oltchim
4 noiembrie: Oltchim- Randers
11 noiembrie: Hypo- Oltchim
18 noiembrie: Oltchim- Buxtehuder
Etichete: oltchim , champions league , oltchim pe doi in grupa , situatie clasament oltchim
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...