VIDEO Oltchim renunță la toate jucătoarele și nu se va înscrie în Liga Campionilor
25.05.2013, 10:30Oltchim Râmnicu Vâlcea trece prin momente extrem de grele, după ce a fost eliminată dramatic din semifinalele Ligii Campionilor, de Gyor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Campioana României și-a pierdut inițial jucătoarele cele mai importante, dar și pe antrenorul Jakob Vestergaard. Problemele au continuat, iar toate handbalistele care și-ar fi dorit să rămână la Oltchim au fost anunțate că pot să-și caute alte echipe. Printre acestea, avem nume importante, precum Cristina Neagu, Alexandrina Barbosa, Paula Ungureanu, Ada Nechita, sau Iulia Managarova.
Oltchim nu a reușit să atragă un sponsor important, mai ales după ce a fost eliminată surprinzător și din sferturile Cupei României, astfel că bugetul de 1,5 milioane de euro nu a putut să fie atins. În aceste condiții, lotul va fi alcătuit mai mult din handbaliste tinere, sub 20 de ani, iar obiectivul va fi evitarea retrogradării din Liga Națională.
Formația din Vâlcea nu se va mai înscrie nici în sezonul viitor al Ligii Campionilor, din cauza problemelor financiare, deși are al doilea coeficient în această competiție, după Gyor.
În 2010, Oltchim a ajuns până în finala Ligii Campionilor, acolo unde a fost învinsă de Viborg. În rest, campioana României a mai ajuns de cinci ori până în semifinale, ultima oară chiar în acest an, când a avut la dispoziție cel mai mare buget din istoria clubului.
Etichete: oltchim vestergaard , oltchim liga campionilor , oltchim lot , oltchim jucatoare , oltchim probleme , oltchim sponsor , oltchim dezastru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...