VIDEO Oltchim-Randers 27-23! Patru victorii în Liga Campionilor și calificare asigurată pentru vâlcence!
04.11.2012, 10:46Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a obţinut duminică, pe teren propriu, cea de-a patra victorie consecutivă în grupa A din Liga Campionilor, cu danezele de la Randers HK, scor 27-23 (10-10), calificându-se matematic în grupele principale.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Balul" a fost deschis de daneze, Dalby marcând pentru 0-1 (min. 3), dar Managarova a restabilit rapid egalitatea, iar Manea a adus Oltchim în avantaj, 2-1 (min 4), în faţa a aproximativ 3000 de fani exaltaţi. Oltchim, cu Cristina Neagu titulară, nu a rămas datoare, 3-2 (min. 11), dar nu i-a fost uşor în faţa intervenţiilor lui Masson De Souza (7 reuşite).
Campioana României s-a detaşat la două goluripentur prima dată în minutul 14, 5-3, dar n-a avut viaţă deloc uşoară cu nordicele (6-6, min. 21). Mai mult, Randers a preluat conducerea, 6-7 şi 6-8 (min. 25), motivaţia sa fiind o ultimă şansă de a mai lupta pentru locul secund în grupă, calificant mai departe.
Defensiva daneză a fost greu de pătruns, iar cea a Oltchimului nu a făcut faţă, astfel că s-a produs inevitabilul, 7-10 (min. 28). La pauză, 10-10, după 30 de minute în care campioana României a rămas datoare în ambele faze de joc, recuperând handicapul în ultimele două minute.
Aurelia Brădeanu a readus Oltchim în avantaj, 12-11 şi 13-11 (min. 37), în faţa unei adversare, care nu a arătat deloc că ar fi marcată de atmosfera incendiară din sala vâlceană. Cristina Neagu a marcat primul gol în minutul 40, 14-11, pe fondul unui joc mult mai consistent al Oltchimului, iar Brădeanu a mărit diferenţa (15-11, min. 43)
În poarta formaţiei vâlcene, Paula Ungureanu a fost din ce în ce mai greu de depăşit. Iar Oltchim nu a mai cedat până la final, unul care i-a adus calificarea matematică în grupele principale, indiferent de rezultatele din ultimele două runde. Aurelia Brădeanu a fost MVP-ul meciului, la concurenţă cu portarul Paula Ungureanu.
Marcatoare: Oltchim - Brădeanu 6 goluri, Curea 5, Neagu 4, Managarova 4, Stanca 3, Manea 3, Bulatovici 2. Randers - Dalby 5 goluri, Jaobsen 4, Aguilar 4, Agren 3, Dembele 3, Johansen 2, Andersen 1, Kristensen 1.
În cadrul aceleiaşi etape, Hypo Viena a învins Buxtehuder SV, sâmbătă, cu 27-24.
În primele trei partide din grupa A, formaţia antrenată de Jakob Vestergaard s-a impus în faţa celor de la Hypo Viena 32-25, Buxtehuder SV 35-14 şi Randers HK 24-20.
Cu patru victorii la activ şi 8 puncte, Oltchim este lider în grupa A şi nu mai poate pierde calificarea în grupele principale, cu două etape înainte. Hypo Viena se află pe locul 2, cu 6 puncte, Randers pe 3, cu 2 puncte şi Buxtehuder pe 4, cu 0 puncte, după patru etape.
Oltchim mai are de jucat meciurile cu Hypo Viena, în deplasare (11 noiembrie) şi cu Buxtehuder SV, pe teren propriu (18 noiembrie).
Primele două clasate se califică în grupele principale, rezultatele din ultimele două runde urmând să stabilească pentru Oltchim doar poziţia de pe care va merge mai departe.
Handbalistele noastre domină autoritar Grupa A din cadrul Champions League, având maximum de puncte după primele trei runde, precum și al treilea atac al competiției. În etapa trecută, Oltchim a învins-o pe Randers, în deplasare, scor 24-20, astfel că elevele lui Vestergaard își doresc ca și acum să se impună. Meciul nu va fi însă deloc unul facil, pentru că danezele au doar varianta victoriei pentru a mai rămâne în cărți pentru locul al doilea al grupei, pentru care se mai luptă și Hypo Viena.
“Sper ca, la fel ca-n meciul tur, să avem un avantaj în ultimele 20 de minute pentru că noi stăm mai bine din punct de vedere fizic“, a spus Jakob Vestergaard, antrenorul Oltchimului.
“Nu ne gândim încă la Grupa Principală. Ne așteaptă un meci foarte dur cu Randers pe care trebuie neapărat să-l câștigăm“, a spus, în exclusivitate pentru Digi Sport, Aurelia Brădeanu.
Și Ionela Stanca este în asentimentul colegei ei:
“Sperăm să câștigăm meciul cu Randers. Danezele vor evolua cu multă ambiție, mai ales că pentru ele va fi ultima șansă pentru a mai rămâne în cărțile calificării, de aceea sper din tot sufletul să câștigăm“, a spus Stanca pentru Digi Sport.
Etichete: oltchim champions league , oltchim-randers
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...