VIDEO Oltchim, lăudată de adversare: “Ar fi meritat să se califice în finală”
12.04.2013, 10:40Deşi au ratat calificarea în finala Ligii Campionilor, fetele de la Oltchim au lăsat o impresie foarte bună la Veszprem. Gyor a suferit prima înfrângere din acest an în Europa şi a marcat cele mai puţine goluri într-un meci de pe propriul teren, 24.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
BOJANA RADICEVIC: “Sunt foarte fericită pentru că avem o șansă mare să cucerim Champions League. Dar trebuie să felicităm Oltchimul pentru prestația foarte bună. Au jucat mereu bine, dar acesta este sportul, așa e viața. Pentru noi a fost la fel în finală anul trecut, cu Buducnost, când am pierdut la un singur gol”.
VIDEO Gyor - Oltchim 24-25. Finala Ligii ratată la un singur gol!
După meci, chiar şi antrenorul celor de la Gyor, Ambros Martin, a recunoscut că vâlcencele meritau să ajungă în finală după jocul din Ungaria. Amărăciunea româncelor a fost enorm de mare la finală, mai ales că nu se știe exact care va fi viitorul echipei.
“Am jucat mult mai bine decât ele azi. Acum regretăm foarte mult faptul că nu am jucat la fel de bine și la București. Dar astăzi am avut o șansă unică și am fost mult peste ele, nu știu dacă e vorba de ghinion”, a spus după meci Adina Meiroșu.
La rândul ei, Alison Pineau a spus că jucătoarele Oltchimului au fost încurajuate în vestiar de Jakob Vestergaard: “Ne-a zis că e mandru pentru că am jucat ca o echipă și că e greu să mai spună ceva. E greu să conștientizăm rezultatul”.
Etichete: gyor oltchim 24-25 , oltchim laudata de adversare ar fi meritata sa se califice , oltchim a ratat calificarea in finala ligii campionilor , liga campionilor handbal feminin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...