VIDEO Naționala de tineret a României s-a calificat la Mondialul din Brazilia! Succes dramatic cu Slovenia
11.01.2015, 19:52Naţionala de tineret a României s-a calificat la Campionatul Mondial de handbal masculin Under 21 din acest an, după ce a învins reprezentativa din Slovenia cu scorul de 27-26 (15-17), duminică, în Sala Trivale din Piteşti, în ultimul meci din Grupa a 6-a a preliminariilor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După victoria la scor cu Bulgaria, scor 38-20, tricolorii sub 21 de ani au mai reuşit, sâmbătă, un rezultat mare, de egalitate, contra vicecampioanei mondiale, Croaţia, scor 23-23. Astfel, România mai avea nevoie de un succes contra Sloveniei, în ultimul meci de la Pitești, care s-a disputat duminică, 11 ianuarie, pentru a obține calificarea la Mondialul din Brazilia, ce va avea loc chiar în acest an.
Croația a învins, tot duminică, 11 ianuarie, Bulgaria, scor 41-27, un scor mai slab ca al nostru, iar din acel moment românilor le era de ajuns o victorie obţinută la orice scor cu Slovenia, echipă ieşită din calculele calificării.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Elevii lui Ovidiu Mihăilă au făcut iar un mare meci mare, care a avut parte și de un final nerecomandat cardiacilor. Tricolorii au marcat golul 27 cu cinci secunde înainte de final, dar slovenii tot au mai avut parte de un ultim atac.
Din fericire, slovenii au ratat spre bucuria întregii săli și spre stupefacția croaților, prezenți la meci, care sperau ca noi să pierdem pentru a merge ei la turneul final.
România a învins așadar Slovenia cu 27-26 și este iar prezentă la un turneu mondial de handbal tineret, competiție ce va fi găzduită de Brazilia în perioada 19 iulie - 2 august 2015.
Tricolorii au deschis scorul (min. 2), dar apoi slovenii au preluat controlul jocului şi au condus trei sferturi din meci. Oaspeţii au avut 4-2 (5), 5-3 (9), 7-4 (12) sau 10-6 (16) şi au păstrat un avans de 3-4 goluri până în finalul primei reprize, Slovenia intrând la pauză cu 17-15.
În repriza secundă, tricolorii s-au apropiat la doar un gol, 19-18 (37), dar egalarea a venit doar cu un sfert de oră înainte de final, 21-21 (46), românii profitând de dubla inferioritate a slovenilor. Echipa noastră a luat un avantaj de două goluri, 23-21 (49), după o perioadă foarte bună, concretizată în patru goluri consecutive. Slovenia a egalat la scurt timp (50), 23-23, revenind şi de la 23-25 (55).
România a luat din nou avantaj, prin Rotaru, 26-25, dar Janc a egalat când mai erau 56 de secunde. Finalul a fost incandescent, România a forţat golul victoriei, reuşindu-l prin acelaşi Rotaru când mai erau câteva secunde de disputat. Oaspeţii au ratat ultima aruncare a meciului.
Pentru România au jucat: Ionuţ Iancu - Ramon Şomlea (3 goluri), Gabriel Burlacu (1), Petru Stroe, Ionuţ Nistor (11), Nicolae Ungureanu, Dan Racoţea (3), Adrian Rotaru (4), Vlad Sâncelean, Roland Thalmaier, Andras Szasz (2), Nicuşor Negru (3).
Golurile slovenilor au fost marcate de: Luka Groff (3), Blaz Janc (9), Rok Ovnicek (2), Matic Verdinek (2), Tilen Kodrin (5), Adam Bratkovic (5).
După 38-20 cu Bulgaria, 23-23 cu Croaţia şi 27-26 cu Slovenia, România a câştigat grupa a şasea a preliminariilor, cu 5 puncte (+19), urmată de Croaţia, 5 p (+17), Slovenia, 2 p, Bulgaria, 0 p.
Etichete: romania handbal , campionatul mondial de handbal , romania handbal tineret , romania u21 - slovenia u21 27-26 , croatia handbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...