VIDEO HCM Constanţa - Tvis Holstebro 34-34, în Cupa EHF
22.03.2015, 14:18ÎN DIRECT la Digi Sport 2, HCM Constanţa a terminat la egalitate pe teren propriu cu echipa daneză Tvis Holstebro, 34-34 (21-15), duminică, în ultimul lor meci din cadrul Grupei B a Cupei EHF la handbal masculin.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Campioana României a scăpat printre degete o victorie de palmares în faţa valoroasei echipei daneze, pe care o conducea la pauză cu şase goluri, 21-15.
HCM a dominat prima parte a jocului, a condus 7-4 (min. 11) şi 8-5 (12), pentru ca în minutul 20 să se desprindă la cinci goluri, 12-7. Constănţenii au avut şi şapte goluri, 21-14 (30), dar la pauză diferenţa a fost de 21-15.
Holstebro a început repriza secundă cu o tactică diferită, o apărare agresivă, aproape om la om, care a dat rezultate şi ecartul de pe tabelă a început să se micşoreze. În minutul 34, HCM avea doar trei goluri în plus, 22-19, iar în minutul 40 diferenţa era de un singur gol, 24-23.
HCM a avut un moment bun, facilitate şi de jocul în inferioritate al oaspeţilor, şi şi-a mărit avantajul, la 28-23 (45). Când mai erau cinci minute de joc oaspeţii se aflau la două goluri, 32-30, danezii egalând, 34-34, când mai rămăseseră 38 de secunde. Holstebro a rămas în patru jucători plus portarul, apărându-se dramatic, şi salvând un punct.
Cel mai bun marcator al lui HCM a fost Laurenţiu Toma, cu 11 goluri. Au mai marcat Javier Humet Gaminde (7), Mladen Rakcevic (5), Predrag Vujadinovic (4), Dalibor Cutura (3), Robert Gal (2), Albert Cristescu (1), Adrian Tucanu (1).
Pentru Holstebro au marcat Jonas Larholm (6 goluri), Patrick Larsen (6), Simon Birkefeldt (5), Peter Christensen (5), Jakob Jensen (4), Magnus Bramming (3), Allan Nielsen (3), Soren Hansen (2).
Au arbitrat lituanienii Laurynas Mykolaitis şi Gytis Sniurevicius, iar delegat EHF a fost Balazs Szocs (Ungaria).
În clasamentul final al grupei, pe primul loc s-a clasat Team Tvis Holstebro, cu 10 puncte (neînvinsă), urmată de formaţia spaniolă Fraikin BM Granollers, 7 p, HCM Constanţa a încheiat pe locul al treilea, cu 4 puncte, iar ultima este St. Petersburg HC, 3 p. Primele două clasate s-au calificat în sferturile de finală.
AGERPRES
Etichete: handbal , hcm constanta , tvis holstebro , video hcm constanta - tvis holstebro 34-34 in cupa ehf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...