VIDEO HC Odorhei - Minaur Baia Mare 27-29. Calificare în sferturile Cupei României
05.03.2014, 21:59Minaur Baia Mare s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României la handbal.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Echipa antrenată de Gheorghe Covaciu a câştigat cu emotii meciul cu HC Odorhei. Băimărenii au condus în startul partidei, însă rivalii lor au preluat conducerea după 14 minute.
Prima repriză s-a încheiat la egalitate, 15-15, după golul lui Huba Talas. Minaur a controlat jocul la reluare. Odorhei a egalat de două ori şi chiar a preluat conducerea la jumătatea actului secund, însă nu a putut evita înfrângerea. Pe final, Grasu şi Sabou au fost cei mai buni jucători ai lui Minaur Baia Mare, care s-a impus cu 29-27.
Cel mai asteptat meci al zilei i-a adus in arena pe campionii de la HCM Constanta, care au întâlnit Energia Târgu Jiu. Prima repriză a fost extrem de disputată, iar gorjenii au reușit să se ridice la nivelul adversarei.
Chiar dacă Energia a condus cu 16-13, la vestiare s-a intrat însă cu avantaj de două goluri pentru constănțeni. Partea secunda a adus desprinderea campioanei - HCM a înscris gol după gol și s-a impus cu 42-31.
Etichete: hc odorhei , handbal digisport , cupa romaniei handbal , baia mare handbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...