VIDEO HC Odorhei a cucerit Cupa Challenge. Primul trofeu din istorie al harghitenilor
24.05.2015, 19:46HC Odorhei a cucerit Cupa Challenge la handbal masculin, după ce a învins formaţia portugheză Liberty Seguros ABC/UMinho Braga, cu scorul de 32-25 (18-15), duminică, pe teren propriu, în returul finalei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În tur, formaţia lusitană câştigase cu 32-28.
Echipa harghiteană a cucerit în premieră un trofeu europeană şi a devenit a treia echipă din ţara noastră care cucereşte Cupa Challenge în ultimii ani, după Steaua (2006) şi UCM Reşiţa (2007, 2008, 2009).
Formaţia portugheză este la a treia finală europeană pierdută, după finala Champions League din 1994 şi finala Cupei Challenge din 2005.
După victoria din tur, la patru goluri, Liberty Seguros ABC/UMinho a început bine partida de la Odorheiu Secuiesc şi a condus cu 3-1 (min. 3), 5-3 (6) şi 6-4 (8), după care gazdele au egalat (7-7). Lusitanii s-au desprins iar la două goluri, 9-7 (17), ultima oară conducând cu 10-9 (20). HC Odorhei şi-am dat drumul la joc şi a ajuns la un avans de patru goluri, 17-13 (27), scorul la pauză fiind de 18-15.
La scorul de 19-16 (32), HC Odorhei a accelerat şi, după patru goluri consecutive, s-a desprins la 23-16 (38), avantaj pe care şi l-a conservat în restul timpului, iar în minutul 54 avansul a ajuns chiar la nouă goluri, 29-20, scor la care a fost clară soarta trofeului. HC Odorhei s-a impus clar, cu 32-25, câştigând pe merit Cupa Challenge.
În acest sezon, echipa antrenată de Vlad Caba a început în turul al treilea cu echipa engleză Cambridge HC, de care a dispus cu 35-14 şi 43-21 (ambele partide acasă), în optimi a trecut de luxemburghezii de la Red Boys Differdange, cu 33-20 şi 30-16 (dublă la Odorheiu Secuiesc), în sferturi au eliminat formaţia ucraineană ZTR Zaporoje, cu 26-18 la Ujgorod şi 22-20 acasă, iar în semifinale au dispus de altă formaţia portugheză, Benfica: 31-29 acasă şi 27-25 la Lisabona.
Andrei Mihalcea a fost cel mai bun marcator al echipei din Odorheiu Secuiesc în returul cu formaţia din Braga, cu 9 goluri. Pentru HC Odorhei au mai înscris: Goran Kuzmanoski - 7 goluri, Vladimir Rusia - 4, Lazo Majnov - 3, Ionuţ Ramba - 3, Attila Komporaly - 1, Adrian Sipos - 1, Huba Talas - 1, Andras Szasz - 1, Botond Ferenczi - 1, Chike Osita Onyejekwe - 1.
Pentru Liberty Seguros ABC/UMinho au marcat: Nuno Pereira - 6 goluri, Joao Pinto - 5, Fabio Antunes - 4, Tomas Albuquerque - 2, Ricardo Pesqueira - 2, Pedro Seabra Marques - 2, Carlos Martins - 1, Diogo Branquinho - 1, David Tavares - 1, Gabriel Massuca Teka - 1.
Au arbitrat macedonenii Saso Krkacev şi Gjoko Kolevski, delegat EHF a fost sârbul Bozidar Djurkovic, în timp ce spaniolul Joan Marín a fost reprezentant EHF.
Etichete: video , hc odorhei , cupa challenge , abc braga , primul trofeu din istorie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...