VIDEO Gațu nu este entuziasmat de victoria cu Ungaria: "Meciul cu Cehia, foarte periculos"
12.12.2013, 23:32România s-a calificat în optimile Campionatului Mondial la handbal feminin, după 21-17 cu Ungaria (DETALII AICI). În ciuda unei reprize secunde entuziasmante, Cristian Gațu, președintele Federației Române de Handbal, îndeamnă la calm și speră ca fetele lui Gheorghe Tadici să termine pe locul 1 în grupă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Ar fi trebuit să avem patru victorii, dar fetele au jucat prost cu Germania. Am început prost, așa cum s-a întâmplat și cu Germania, am continuat pe același grafic și am alergat după adversare. În repriza a doua, noi am revenit spectaculos și ele nu mai puteau să facă nimic. Am avut liniștea permanentă că arbitrii nu vor să fure, dar au făcut multe greșeli împotriva noastră. Important este că am ajuns la un nivel ridicat și avem acum speranțe pentru parcursul următor, mai ales că nu avem probleme medicale. Cred că fetele pot să facă o mare performanță, dar prefer să mă abțin la continuarea acestei afirmații", a spus Gațu, la Digi Sport 1.
"Meciul cu Cehia este foarte periculos, pentru că ele au două înfrângeri. Dacă noi pierdem, ne egalează și trec peste noi. Suntem cu bateriile încărcate și foarte atenți. Dacă Ungaria bate Germania, noi venim pe locul 1, indiferent de rezultatul cu Cehia. Sunt stabilite și niște prime oficiale, pe care fetele le vor primi pentru o clasare între primele 6 locuri", a mai afirmat șeful FRH.
Cristian Gațu a fost dezamăgit de atitudinea fanilor maghiari, din meciul de la Novi Sad.
"E o bucurie că am învins Ungaria, am făcut fericiți 500 de români prezenți la meci, care au avut o concurență neloială față de cei 1.000 de fani adverși, care s-au întors cu spatele la imnul nostru".
Etichete: romania - germania , romania ungaria , gatu romania , romania cehia , gatu ungaria , gatu cehia , ungaria germania , gatu germania , gatu digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...