VIDEO Cristina Neagu a recunoscut că s-a gândit și la dezastru, la Mondiale: “Nu le-am spus fetelor”
20.12.2015, 23:38România a cucerit duminică medaliile de bronz la Campionatul Mondial de handbal feminin, după victoria 31-22 cu Polonia, în finala mică. Cristina Neagu a fost desemnată cea mai bună jucătoare a competiției, cucerind totodată și titlul de golgheter. Ea a recunoscut că de-a lungul competiției s-a gândit la dezastru, după ce în grupe tricolorele pierduseră trei meciuri la rând.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cristina a vorbit prin telefon, la Digi Sport Special, la câteva ore după festivitatea de premiere, despre parcursul României la acest turneu final Mondial: “Cred că este o performanță foarte importantă pentru handbalul românesc. Am început competiția cu trei înfrângeri cosnecutive în grupă, a urmat un meci extrem de important cu Brazilia, ne-am montat extraordinar. Apoi am trecut de țara gazdă și am ajuns în semifinale.
Am lăsat ultimele picături de energie pe teren cu Norvegia și am fost atât de aproape de a juca finala mare, astăzi. Din păcate n-a fost să fie. Am jucat finala mică și am câștigat medaliile de bronz.
Cred că meritul lui Tomas Ryde și al nostru a fost că nu au apărut disensiuni, acele înfrângeri ne-au unit și mai tare. Din înfrângeri s-au născut victoriile. Noi, de această dată din înfrângeri am avut atomsferă bună la echipă și unitatea de echipă, plus staful. Cred că unitatea aceasta a adus această medalie de bronz.”
Cristina a fost întrebată dacă de-a lungul turneului s-a gândit și la posibilitatea de a nu obține o medalie: “Suntem oameni și ne trec tot felul de lucruri prin cap. Mai ales că jocul nu mergea așa cum ne doream. Au fost trei înfrângeri consecutive, nu e simplu să te ridici și să faci un meci de excepție, cum a fost cu Brazilia. Nu le-am împărtășit fetelor aceste gânduri, îmi doream să fim pozitive. Dar m-am gândit că s-ar putea să plecăm acasă, se vehicula la un moment dat locul 15, ar fi fost un dezastru.”
România va juca în turneul preolimpic cu Danemarca, Norvegia și Uruguay, iar Cristina Neagu știe cine vrea să meargă la Rio: ”Sper din tot sufletul ca România și Muntenegru să meargă la Olimpiadă. N-am nimic cu Danemarca, dar joc în Muntenegru și mă simt foarte bine acolo și vreau să mergem împreună la Olimpiadă.”
La final, întrebată ce crede despre comparația dintre ea și Messi, cea mai bună jucătoare de handbal din lume în acest moment a răspuns: ”Eu am mai spus și acum vreo 5 ani, nu văd sensul comparației cu Messi. Eu joc handbal, fotbalul este mult mai mediatizat. Eu sunt Cristina Neagu, prefer să rămân Cristina Neagu.”
Etichete: cristina neagu , cristina neagu campionat mondial , neagu romania mondial , neagu romania handbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...