VIDEO Baia Mare - Holstebro 36-23. Calificare glorioasă în grupele Ligii Campionilor
15.09.2013, 19:35HCM Baia Mare a reuşit un rezultat de excepţie în finala turneului preliminar şi s-a calificat în grupele Ligii Campionilor la handbal feminin.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Echipa antrenată de Constantin Buceschi va ajunge astfel, pentru prima dată în istorie, în cea mai importantă competiţie de pe continent.
După ce sâmbătă au bătut Viborgul în ultimele secunde (VIDEO), vicecampioanele României s-au dezlănţuit cu danezele de la Holstebro.
Băimărencele au avut un debut de meci fulminant şi au condus cu un uimitor 9-0.
Abia în minutul 10 au înscris şi adversarele, prin Gravholt. Chiar dacă antrenorul nordicelor a cerut de două ori timp de odihnă, elevele sale au continuat să primească gol după gol.
Interii Buceschi şi Geiger au fost de neoprit şi s-a intrat la pauză cu 20-10. În repriza secundă a ieşit la rampă Anita Pârvuţ, iar Smedescu și Ungureanu au închis perfect poarta HCM-ului.
Încurajate și de public, handbalistele din Baia Mare au făcut spectacol pe semicerc şi au câştigat cu 36-23, obținând cel mai mare rezultat din istoria clubului ardelean. Duminică, în meciul pentru locul 3, Viborg a învins, cu scorul de 33-12, echipa Dalfsen.
HCM Baia Mare va evolua în grupa A a Ligii Campionilor, cu deţinătoarea trofeului, Gyor ETO, cu Thuringer HC şi Hypo Viena.
Meciurile din faza grupelor vor începe în 5-6 octombrie, ÎN DIRECT pe Digi Sport și www.digisport.ro. HCM Baia Mare va debuta în deplasare, cu campioana Germaniei, Thuringer HC.
Etichete: hcm baia mare , melinda geiger , costica buceschi , holstebro , hcm baia mare handbal , hcm baia mare holstebro , holstebro handbal , geiger
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...