Transfer de marcă pentru CSM București! O campioană olimpică, europeană și mondială a semnat
articol scris de Digi Sport26.12.2022, 11:20
Secția de handbal feminin a clubului CSM București continuă să se întărească.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Laura Flippes, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, Campionatul European și Cupa Mondială, a semnat cu CSM București.
CSM București își face lot de top pentru sezonul viitor
Sportiva din Franța evoluează pe postul de inter-dreapta și reprezintă un transfer de marcă făcut de gruparea din capitala României.
"Încă o veste bună vine către fanii CSM București! Cu toate că ne-am dorit ca această mutare să se realizeze încă din această iarnă, din păcate acest lucru nu a fost posibil, suntem încântați să vă anunțăm că din stagiunea următoare, pe postul de inter-dreapta, ni se alătură Laura Flippes!
Are deja câștigate cele mai strălucitoare medalii la Jocurile Olimpice, Campionate Europene și Mondiale, succese la care a contribuit cu peste 150 de goluri! Acum se alătură echipei noastre în dorința de a adăuga palmaresului său în următorii doi ani și alte trofee, dar la nivel de club!
Bienvenue, Laura!", a fost mesajul postat pe site-ul oficial al celor de la CSM București.
CSMB a anunţat recent că tânăra extremă dreapta Mihaela Mihai şi-a prelungit contractul cu trei ani, până în 2026, extrema stânga Alexandra Dindiligan a semnat pe încă doi ani, interul stânga norvegian Emilie Hegh Arntzen şi-a prelungit înţelegerea cu încă un an, portarul norvegian Marie Davidsen va continua încă doi ani, iar centrul sloven Elizabeth Omoregie şi-a prelungit înţelegerea şi pentru sezonul viitor, notează agerpres.
De asemenea, şi antrenorii Adrian Vasile şi Iulia Curea şi-au prelungit contractele cu clubul, care a transferat-o şi pe coordonatoarea de joc Andreea Rotaru.
CSM le-a transferat pentru sezonul viitor pe interul dreapta polonez Monika Kobylinska (Brest Bretagne Handball), extrema stângă Jennifer Gutierrez Bermejo (Rapid) şi pe pivotul norvegian Vilde Mortensen Ingstadt (Team Esbjerg).
Laura Flippes, primele cuvinte după ce a semnat cu CSM București
"Sunt extrem de fericită să mă alătur echipei CSM București pentru următoarele două sezoane! Am câteva amintiri de când am jucat împotriva lor și de abia aștept să joc acum cu ele! Va fi și prima mea experiență în afara Franței și sunt nerăbdătoare să descopăr Bucureștiul!
Vreau să câștig tot, cred că echipa este una ambițioasă și sper să ajut clubul să își atingă toate obiectivele! Un lucru este sigur, voi da totul pe teren! Hai, CSM București!", a spus Flippes.
Etichete: transfer , csm bucuresti , laura flippes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...