Surpriză imensă în grupa României! Franța a fost învinsă de Slovenia, care nu a fost de 12 ani la Mondiale
02.12.2017, 22:59Prima surpriză imensă de la această ediție a Campionatului Mondial de handbal feminin a venit în a doua zi a turneului: Slovenia a învins Franța, favorita grupei A, din care face parte și România, cu scorul de 24-23. Tricolorele se pregătesc acum de meciul cu Slovenia (duminică, ora 15:00).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Slovenia nu mai fusese de 12 ani la Campionatul Mondial și acum e prezentă acolo pentru a 5-a oară. Sâmbătă, a dat lovitura în fața vicecampioanei olimpice din 2016. Surpriza se profila încă din prima repriză, iar Slovenia a intrat la pauză cu avantaj de 3 goluri, scor 13-10.
Naționala din Hexagon nu și-a revenit nici în repriza a doua și a reușit să recupereze doar două goluri, iar slovenele s-au impus, în cele din urmă, cu 24-23.
Franța era considerată favorita Grupei A și una dintre echipele cotate cu cele mai mari șanse la câștigarea trofeului.
În Grupa A, de la Trier, România mai are de jucat cu Slovenia (3 decembrie, 15:00), Spania (5 decembrie, 21:30), Angola (7 decembrie, 19:00), ultimul meci fiind contra vicecampioanei olimpice Franţa (8 decembrie, ora 19:00).
Victoria Sloveniei nu a fost singura surpriză de sâmbătă. Muntenegru, cu Adrian Vasile în staff-ul tehnic, a învins-o pe Danemarca la o diferență de 7 goluri.
Rezultatele zilei de sâmbătă la CM de handbal feminin:
Cehia - Argentina 28-22
România - Paraguay 29-17
Rusia - Tunisia 36-16
Serbia - China 43-23
Brazilia - Japonia 28-28
Franţa - Slovenia 23-24
Olanda - Coreea de Sud 22-24
Suedia - Polonia 30-33
Danemarca - Muntenegru 24-31
Norvegia - Ungaria 30-22
Spania - Angola 28-24
Componența grupelor de la CM de handbal feminin:
Grupa A (Trier): Franţa, România, Spania, Slovenia, Angola, Paraguay;
Grupa B (Bietigheim-Bissingen): Norvegia, Suedia, Cehia, Ungaria, Argentina, Polonia;
Grupa C (Oldenburg): Danemarca, Rusia, Brazilia, Muntenegru, Japonia, Tunisia;
Grupa D (Leipzig): Olanda, Germania, Serbia, Coreea de Sud, China, Camerun.
Primele patru clasate din fiecare grupă se califică în optimile de finală, urmând să joace încrucişat echipele din Grupele A şi B, respectiv C şi D. Finala este programată pe 17 decembrie, la Hamburg.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: campionatul mondial , surpriza , slovenia - franta , surpriza cm2017 , surpriza cm2017 handbal , slovenia - franta campionatul mondial , slovenia - franta campionatul mondial handbal , surpriza slovenia - franta campionatul mondial handbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...