Video Sola - Minaur Baia Mare 29-29. Româncele s-au calificat în Final 4 din EHF European League
articol scris de Digi Sport03.04.2022, 18:35
Echipa de handbal feminin Minaur Baia Mare s-a calificat în Final 4 din EHF European League, după egalul din deplasare cu formația norvegiană HK Sola, scor 29-29, în direct pe Digi Sport 2.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
- În manșa tur, echipa din Baia Mare s-a impus cu 40-32.
Minaur Baia Mare, pentru al doilea an la rând în Final 4 din EHF European League
La pauză, Sola a condus cu 16-10. Echipa din Baia Mare a revenit în repriza a doua și a egalat la 17, apoi partida a rămas sub semnul echilibrului.
Pentru Minaur Baia Mare au marcat: Cristina Laslo (7 goluri), Yaroslava Burlachenko (6), Jelena Lavko (5), Ana Maria Tănăsie (4), Asuka Fujita (4), Aleksandra Zych (1), Bianca Țîrle (1), Anca Polocoșer (1).
De la Sola HK s-au remarcat Camilla Herrem (8 goluri) și Live Deila (6).
Celelalte semifinaliste ale EHF European League sunt Viborg (Danemarca), Herning (Danemarca) și Bietigheim (Germania).
Turneul Final 4 din EHF European League va avea loc în perioada 14-15 mai.
În sezonul anterior, Minaur Baia Mare s-a calificat la Turneul Final 4, pe care l-a încheiat pe locul 3.
- În Liga Națională, Minaur Baia Mare ocupă locul 6, la 15 puncte de liderul Rapid București.
Sola - Minaur Baia Mare 29-29, pe Digi Sport 2 (32-40 în meciul tur)
Min. 60: Sola - Minaur 29-29. Meciul se încheie la egalitate. Calificare în Final 4 pentru Minaur Baia Mare! Hora bucuriei pentru jucătoarele echipei din România.
Min. 54: Sola - Minaur 27-26. Cristina Laslo are 7 goluri, fiind cea mai bună marcatoare a partidei.
Min. 44: Sola - Minaur 18-20. Două reușite consecutive pentru Tănăsie.
Min. 39: Sola - Minaur 17-17. Revenire superbă pentru echipa din Baia Mare. Laslo (6 goluri) și Burlachenko (5) au un rol decisiv în acest meci.
Min. 32: Sola - Minaur 16-10. Niciun gol în primele două minute din repriza a doua.
Min. 30: Sola - Minaur Baia Mare 16-10. Final de primă repriză! Evoluție sub așteptări pentru echipa băimăreană.
Min. 22: Sola - Minaur 12-8. Cristina Laslo e cea mai bună marcatoare, cu patru reușite.
Min. 14: Sola - Minaur 8-5. Norvegiencele se distanțează. Seierstad și Knutsen au câte două goluri.
Min. 8: Sola - Minaur 3-3. Laslo (2 goluri) și Tănăsie au înscris pentru echipa din Baia Mare.
UPDATE 17:00 Începe meciul din Norvegia!
UPDATE 16:30 Iată componența celor două echipe.
În partida tur, disputată la Baia Mare, formația situată pe locul 6 în Liga Națională s-a impus cu scorul de 40-32. Româncele nu au evoluat la mijlocul săptămânii în campionat, având timp suficient să pregătească în detaliu partida retur contra scandinavelor.
De partea cealaltă, Sola a jucat în campionatul Norvegiei, unde a trecut de Flint, cu scorul de 38-20. În urma acestui rezultat, Sola a urcat pe locul 3 în campionat, sub Kristiansand și Storhamar.
Formația antrenată de Raul Fotonea poate ajunge pentru prima dată în Final Four-ul EHF European League. Meciurile din semifinale și finale se vor juca pe 14 și 15 mai, într-un oraș care urmează să fie stabilit.
S-au calificat, deja, în Final Four: Bietigheim (Germania) și Herning-Ikast (Danemarca). Cea de-a patra formație se va decide după returul dintre Viborg (Danemarca) și Storhamar (Norvegia). Prima manșă a fost câștigată de Viborg, cu 33-31.
Etichete: ehf , handbal feminin , european league , minaur , cs minaur baia mare , hk sola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...