Se cunosc sfertfinalistele CM din Serbia. Ungaria - Brazilia, cel mai echilibrat duel
16.12.2013, 23:55Brazilia, Ungaria, Serbia și Norvegia s-au calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din handbal feminin și completează tabloul, alăturându-se Germaniei, Franţei, Poloniei şi Danemarcei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După eliminarea României de la Campionatul Mondial de handbal feminin, ultimele patru meciuri din optimile de finală și-au desemnat învingătoarele.
În aceste partide nu s-a înregistrat nicio surpriză majoră. Naționala țării gazdă, Serbia, a învins Coreea de Sud în ultima secundă, Ungaria a trecut lejer de Spania, campioana mondiala Norvegia a făcut scor cu Cehia, iar Brazilia s-a calificat fără emotii în fața Olandei.
Serbia a ajuns între primele opt echipe ale lumii, la capătul unui meci dramatic disputat în fața Coreei de Sud, câstigat cu 28-27 (15-15), grație golului marcat în ultima secundă de Jelena Eric. Gazele s-au aflat la cârma partidei pe toată durata sa, dar asiaticele au egalat cu 22 de secunde înainte de final. Lekic și Jung au fost golgheterele partidei, cu opt reușite.
Ungaria n-a avut emoții în duelul cu Spania, reușind să învingă cu 28-21, după ce la pauză tabela indica 17-12. Gorbicz (6), respectiv Lopez (7) au fost golgheterele partidei. Norvegia, campioana olimpică, mondială și europenă nu s-a întrebuințat prea mult pentru a se impune la zece goluri distanță împotriva Cehiei, scor 31-21 (19-10). Loke și Morke au marcat câte 5 goluri pentru reprezentativa nordică.
Sferturile de finală vor avea loc miercuri. La Novi Sad se vor desfășura meciurile Polonia-Franța, Germania-Danemarca, iar la Belgrad, Ungaria-Brazilia și Norvegia-Serbia.
România a părăsit competiția încă de duminică, după ce a fost eliminată în optimi de poloneze cu 31-29 (DETALII AICI)
Rezultatele de luni de la CM din Serbia (optimi):
Brazilia-Olanda 29-23
Coreea de Sud-Serbia 27-28
Ungaria-Spania 28-21
Norvegia-Cehia 31-21
Programul sferturilor de finală la CM de handbal feminin:
Franţa-Polonia
Germania-Danemarca
Ungaria-Brazilia
Norvegia-Serbia
Sursa foto: serbia2013.com
Etichete: norvegia , franta , romania , polonia , germania , serbia , danemarca , handbal feminin , brazilia , ungaria , nationala romania , cm handbal , cm handbal feminin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...