Video SCM Râmnicu Vâlcea - Thuringer 32-32, în EHF European League. Româncele au scăpat victoria ”printre degete”
articol scris de Digi Sport04.02.2023, 19:41
SCM Râmnicu Vâlcea a terminat la egalitate cu echipa germană Thuringer HC, 32-32 (16-17), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din Grupa D a competiţiei feminine de handbal EHF European League.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
SCM, care se confruntă cu mai multe absenţe din cauza accidentărilor, a evitat înfrângerea după ce a fost condusă la cinci goluri, dar în ultimele secunde a scăpat printre degete victoria, după ratând ultimul atac.
Râmnicu Vâlcea, remiză cu Thuringer HC
În prima repriză, echipa antrenată de Bent Dahl a avut un avans de trei goluri, 7-4 (min. 11), apoi ecartul a crescut la patru goluri, 12-8 (20), dar la pauză oaspetele erau la conducere, cu 17-16.
Formaţia pregătită de românul Herbert Muller a condus cu 21-16 (min. 35), apoi a avut 24-20 (39), dar SCM a revenit şi a reuşit egalarea, 24-24 (45). În min. 53, Thuringer avea avans de două goluri pe tabelă, 31-29, dar formaţia vâlceană a înscris trei goluri la rând, 32-31 (60), scorul final fiind 32-32.
Pentru SCM au înscris Asma Elghaoui 12 goluri, Asuka Fujita 6, Daria Bucur 5, Irina Glibko 4, Elin Hansson 2, Evghenia Levcenko 2, Bobana Klikovac 1.
- Daciana Hosu a avut 12 intervenţii (33,33%).
Golurile oaspetelor au fost reuşite de Annika Lott 8, Lydia Jakubisova 4, Johanna Reichert 4, Nathalie Hendrikse 4, Yuki Tanabe 3, Johanna Stockschlader 3, Sonja Frey 2, Dominika Zachova 2, Vilma Matthijs Holmberg 1, Anika Niederwieser 1.
- Irma Schjoett a încheiat cu 8 mingi apărate (25%), iar Nicole Roth a apărat un şut.
Meciul a fost arbitrat de bosniacii Edin Kulovic şi Vedad Skaljic, iar delegat EHF a fost nord-macedoneanul Kamer Metalari.
Înaintea partidei Paris 92 - Praktiker-Vac, care va avea loc sâmbătă seara, în clasament, Thuringer HC ocupă primul loc, cu 7 puncte, urmată de SCM Râmnicu Vâlcea, 3 puncte, Paris 92, 2 puncte, Praktiker-Vac, 2 puncte.
În runda următoare, penultima, vor avea loc partidele Thuringer HC - Praktiker-Vac (12 februarie) şi SCM Râmnicu Vâlcea - Paris 92 (11 februarie).
VIDEO: Vâlcea - Thuringer HC 32-32
Etichete: thuringer , scm ramnicu valcea , ehf european league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...