România - Spania 18-26. Tricolorele au picat primul test important la CM
07.12.2015, 20:40România a picat primul test cu adevărat important de la Mondialul din Danemarca. După victoriile categorice în faţa naţionalei din Puerto Rico şi Kazakhstan, Neagu&Co au cedat în faţa Spaniei, scor 18-26 (12-13).
SuperLiga: Univ. Craiova - Hermannstadt, sâmbătă, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Rapid - UTA Arad, sâmbătă, 21:00, DGS 1
"Dopate" cu moral după cele două succese din primele partide de la CM, elevele lui Ryde au intrat extrem de montate în disputa contra ibericelor. Încă marcate după efortul de ieri cu Rusia, Carmen Martin şi coechipierele ei au părut sufocate de presingul avansat al româncelor şi fără răspuns la evoluţia excelentă a lui Neagu. Din nefericire pentru noi, adversarele s-au adunat la timp şi, după o primă repriză în care fetele noastre au condus permanent, au reuşit să intre la cabine cu un avantaj de un gol.
A fost începutul sfârşitului pentru tricolore, care în partea a doua au fost de nerecunoscut. S-a terminat 26-18, după un meci pe care trebuie să îl uităm cât mai repede. Pentru că urmează cele mai grele partide din grupă, mai întâi cu Norvegia (10 decembrie, ora 21.30), apoi cu Rusia (11 decembrie, ora 19.15).
Marcatoarele tricolore au fost Neagu 6 goluri, Buceschi 3, Geiger 3, Ardean-Elsiei 2, Manea 2, Nechita 2, iar pentru Spania au înscris Pena 7 goluri, Cabral 6, Martin 4, Alberto 2, Pinedo 2, Aguilar 1, Chavez 1, Egozkue 1, Hernandez 1, Gonzalez 1 gol.
În urma rezultatului, Spania egalează România la puncte, ambele având câte 4. Anterior, România a învins Puerto Rico, scor 47-14 (23-3), şi Kazakhstan, scor 36-20 (18-12).
Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală, programate în 13 şi 14 decembrie, urmate de sferturile de finală în 16 decembrie, de semifinale, în 18 decembrie, şi finalele pentru medalii, în 20 decembrie.
LIVE TEXT:
Min 60: Scor final 26-18 pentru echipa Spaniei. Deși au făcut o primă repriză bună, tricolorele nu au ținut pasul în partea a doua și ibericele s-au impus la 8 goluri diferență. Alexandrina Cabral, autoare a 6 goluri a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului
Min 57: Gol din nou pentru Spania! 26-18
Min 57: De Paula scoate aruncarea de la 7 metri a Elizei Buceschi, iar la poarta cealaltă Pinedo înscrie de pe extremă, 25-18 pentru Spania
Min 55: Eliminare în echipa României. Cristina Pintea este cea care va sta două minute pe bancă
Min 54: Gol România! Eliza Bucheschi marchează din lovitură de l 7 metri
Min 53: Gol Spania! Ibericele refac diferența de 7 golrui, 24-17
Min 52: Replica României vine prin Melinda Geiger. 23-17 pentru Spania
Min 51: Spania revine cu gol după time out. Pena este cea care duce scorul la 23-16
Min 49: Time out cerut de antrenorul Spaniei
Min 48: Gol Spania și șansele ca România să mai poată obține o victorie în această seară sunt destul de mici. 22-16 pentru Spania
Min 47: Gol România! Eliza Buceschi înscrie. România nu a putut însă să profite de cele două minute de superioritate
Min 47: Defensiva României nu are soluții chiar dacă Spania este în inferioritate. Gol Carmen Martin și ibericele au 6 goluri avans
Min 46: Eliminare de două minute în echipa Spaniei. Gonzalez este jucătoarea penalizată
Min 45: Gol Spania! Pena înscrie golul cu numărul 20 al Spaniei în acest meci
Min 44: Gol România! Oana Manea marchează de pe pivot și Spania conduce acum cu 19-15
Min 43: Gol Spania! Carmen Martin duce scorul la 19-14, moment în care tehnicianul tricolorelor cere time out. Defensiva tricoloră nu a găsit soluții pentru a le opri pe Carmen Martin și Alexandrina Cabral în această partidă.
Min 42: Cabral păcălește ușor defensiva noastră și marchează, 18-14
Min 41: Paula Ungureanu reușește să scoată o minge de pe linia porții însă pe contraatac România ratează din nou
Min 40: Gol România! Ardean înscrie de pe extremă și reduce diferența la 3 goluri. A fost a doua reușită a Valentinei în acest meci
Min 39: Greșelile din defensiva României aduc un nou gol ușor pentru Spania. Cabral a fost cea care a punctat, 17-13 Spania
Min 38: Gol România! Cristian Neague înscrie primul gol al jucătoarelor noastre în această parte secundă. 16-13 pentru Spania
Min 37: România mai ratează încă un atac. Ultimul gol al tricolorelor a fost marcat în minutul 24
Min 36: Spania se desprinde la 4 goluri. Munteanu scoate o aruncare de la 7 metri dar mingea ajunge tot la iberice, care înscriu din nou. 16-12 pentru Spania
Min 35: România nu a reușit să înscrie niciun gol în primele 5 minute ale reprizei secunde
Min 32: Prima eliminare de două minute și în tabăra ibericelor. România nu reușește însă să profite
Min 32: Gol Spania! 15-12 pentru adversarele noastre
Min 31: Repriza secundă începe cu Spania în atac. Ibericele marchează de la prima fază și conduc la diferență de două goluri, 14-12
Min 30: Gol Spania. Alberto transformă o arnucare de la 7 metri și ibericele trec pentru prima dată în avantaj, moment în care se încheie și prima repriză. Spania conduce România la pauză cu 13-12.
Min 29: Gol Spania și egalitate pe tabelă! Pena înscrie pentru 12-12
Min 27: Time out România! Spania s-a apropiat la doar un singur gol pe fondul unor greșeli ale tricolorelor atât în ofensivă cât și în defensivă
Min 27: România greșește în atac și Spania înscrie pe contraatac, iar scorul devine 12-11
Min 26: Gol Spania! Pena înscrie și Spania se apropie din nou la două goluri
Min 24: Gol România! Cristina Neagu marchează, 12-9. La poarta cealaltă Spania nimerește bara
Min 23: Gol Spania! 11-9 pentru România
Min 22: Gol România! Eliza Buceschi înscrie și echipa noastră are din nou un avans de 3 goluri, 11-8, moment în care vine și primul time out al meciului
Min 22: România trece cu bine peste cele două minute în care a jucat în inferioritate
Min 21: Gol România! Tricolorele înscriu în inferioritte numerică prin Cristina Neagu. 10-8 pentru România
Min 20: Eliminare de două minute în echipa României și lovitură de la 7 metri pentru Spania. Paula Ungureanu apară însă din nou
Min 20: Gol România! Oana Manea înscrie de pe pivot, 9-8
Min 19: Egalitate pe tabelă pentru prima dată după primul minut, când scorul a fost 1-1. Spania a înscris de la 7 meri
Min 17: România beneficiază de o lovitură de la 7 metri, prima a întâlnirii. Cristina Neagu nu reușește să o învingă pe Navarro. La atacul următor, Spania a ratat șansa de a egala. Paula Ungureanu a reușit o nouă paradă
Min 16: A doua aruncare de la 6 metri de care beneficiază Spania. Carmen Martin aruncă peste poartă și scorul rămâne 8-7
Min 15: Atacul funcționează bine de ambele părți. Cabral marchează al treilea său gol și scorul devine 8-7 pentru România
Min 14: România reface avantajul de două goluri. Melinga Geiger e cea care marchează
Min 13: Gol Spania! Al doilea gol consecutiv al ibericelor semnat de Carmen Martin. 7-6 pentru România
Min 12: Gol România! Valentina Ardean-Elisei înscrie de pe extremă
Min 11: Lovitură de la 7 metri pentru Spania transformată de Carmen Martin, jucătoarea legitimată în România, la CSM București. Scorul devine 6-5
Min 10: Aurelia Brădeanu paseză pe semicerc pentru Ada Nechita, care înscrie pentru 6-4. Paula Ungureanu a mai închis o dată poarta și România revine în atac
Min 9: Încă un gol pe contraatac al jucătoarelor din Spania. Clara Gonzalez reduce la un singur gol diferența. 5-4 pentru România
Min 8: Oana Manea scapă o minge și pe contraatac Spania marchează prin Cabral. 5-3 pentu România.
Min 7: Gol România! Ada Nechita înscrie și face 5-2. Paula Ungureanu reușește o paradă la poarta cealaltă și România se poate desprinde la 4 goluri.
Min 6: Spania reduce din diferență. 4-2
Min 6: Gol România! Cristina Neagu înscrie din nou și România conduce cu 4-1
Min 5: Gol România! Cristian Neagu mărește la două goluri avansul tricolorelor. 3-1 pentru România
Min 2: Gol România! Cristia Neagu marchează și aduce echipa tricoloră din nou în atac. La cealaltă poartă, ibericele lovesc bara
Min 1: Replică imediată a ibericelor, care reușesc și ele să puncteze la primul atac
Min 1: România deschide scorul în partida cu Spania. Melinda Geiger a marcat. 1-0
Etichete: romania , romania spania , romania spania euro 2016 , euro 2016 romania spania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele Vladimir Putin consideră că Ucraina trebuie să rămână „neutră” pentru a exista o șansă...