România are selecţioner validat! Bogdan Burcea va conduce naţionala la turneul preolimpic din Muntenegru
16.01.2020, 15:45Bogdan Burcea, tehnicianul formaţiei SCM Craiova, a fost validat, joi, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale feminine de handbal a României, a anunţat preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Bogdan Burcea are ca prim obiectiv calificarea României la JO Tokyo 2020, în urma turneului la care va participa alături de Muntenegru (gazdă), Norvegia şi Kazahstan. Ultima a fost nominalizată de Federaţia Internaţională în locul Coreei de Nord, retrasă din competiţie.
Bogdan Burcea este noul antrenor al României. Urmează să-şi facă staff-ul
"A fost o şedinţă a Comisiei Tehnice feminine în urma Campionatului Mondial şi au existat câteva puncte de vedere care au dus la un vot, în sensul în care domnul Ryde să nu continue ca antrenor principal. Au fost făcute şi propuneri. După o primă rundă de negocieri cu cele patru persoane propuse nu am avut un numitor comun.
Din cauza asta a mai fost o şedinţă în care au fost propuse trei persoane ... Iar dintre acestea, hai să spunem că s-a ajuns la o înţelegere cu domnul Burcea, el fiind şi votat în numărul cel mai mare de către membrii comisiei. Menţionez că o Comisie Tehnică are un rol consultativ în a face modificări la nivelul staff-urilor echipelor naţionale.
Procedura corectă şi cea care a fost îndeplinită este ca un Comitet Director să ia cunoştinţă de aceste propuneri şi să le înainteze spre validare şi decizie Consiliului de Administraţie. Lucru care s-a întâmplat. Iar azi Consiliul de Administraţie a fost de acord ca Tomas Ryde să nu mai fie antrenorul naţionalei şi ca selecţioner să fie Bogdan Burcea", a spus Dedu.
"Bogdan Burcea îşi va alcătui staff-ul, care ţinând cont de timpul scurt până când echipa naţională va intra într-un prim cantonament, să fie validat de Consiliul de Administraţie mâine printr-un e-mail trimis către membri. Cam asta este istoria legată de antrenorul echipei naţionale", a adăugat el.
Cine este Bogdan Burcea, antrenorul naţionalei de handbal feminin a României
În vârstă de 47 de ani, Bogdan Burcea a mai condus în cariera sa formaţiile GS Elpides Dramas, Panathlitikos Dramas, CS Daewoo Craiova, Intercollege Panellinios, STIF Stranda Itrottarfelag, Hondboltsfelagio Tjaldur, Corona Braşov şi SCM Craiova (echipă cu care a câştigat Cupa EHF în 2018).
Federaţia Română de Handbal a anunţat, la 6 ianuarie, rezilierea contractului antrenorului principal al naţionalei feminine a României, suedezul Tomas Ryde. Comisia Tehnică a FRH a nominalizat iniţial pentru această funcţie patru tehnicieni români: Bogdan Burcea (SCM Craiova), Florentin Pera (SCM Râmnicu Vâlcea), Adrian Vasile (CSM Bucureşti) şi Aurelian Roşca (ex-Dunărea Brăila).
În urma refuzurilor primite de la trei dintre aceştia, comisia a propus alte două nume, Ovidiu Mihăilă şi Horaţiu Paşca, alături de cel al lui Bogdan Burcea.
Tomas Ryde a preluat naţionala României în mai 2019 şi avea un contract valabil până la finalul JO 2020. Ryde era la al doilea său mandat la naţionala feminină, după ce a condus reprezentativa "tricoloră" la Campionatul Mondial din Danemarca 2015, unde a reuşit să obţină medalia de bronz, şi la Jocurile Olimpice - Rio 2016 (locul 9).
România a încheiat Campionatul Mondialul din Japonia pe locul al 12-lea, cu trei victorii, toate în prima fază a grupelor, şi cinci înfrângeri, două în primul tur şi trei în grupele principale. Aceasta este cea mai slabă clasare a României la o ediţie a Campionatului Mondial după 2011, când naţionala încheia pe locul 13.
Coreea de Nord s-a retras şi a fost înlocuită cu Kazahstan
Noul antrenor al echipei României va avea ca obiectiv calificarea la JO 2020, prin intermediul turneului preolimpic din Muntenegru (20-22 martie), la care mai participă Norvegia, Kazahstan (în locul Coreei de Nord) şi echipa gazdă. Primele două clasate la acest turneu îşi asigură participarea la Tokyo 2020.
Anunțul a fost făcut de Federaţia Internaţională de Handbal, la o săptămână după ce asiaticii anunțaseră că nu vor participa la turneul care poate duce la Jocurile Olimpice din 2020.
Astfel, între 20-22 martie, în Muntenegru, echipa României va evolua, în ordine, cu Kazahstan (20 martie), cu Norvegia (21 martie) şi cu Muntenegru (22 martie), pentru două calificante la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Sursa: Agerpres
Etichete: selectioner handbal , selectioner romania , bogdan burcea , alexandru dedu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...