Reacţii dure după eşecul cu Ferencvaros: "CSM Bucureşti a fost în genunchi! Jocul se bazează doar pe Cristina Neagu"
25.01.2020, 19:45CSM Bucureşti este pe ultimul loc în Grupa Principală după eşecul usturător în faţa lui Ferencvaros, 33 - 23 pentru maghiare. Echipa lui Adi Vasile a fost surclasată de la un capăt la altul al meciului de la Budapesta.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"După ce CSM a fost condusă cu 9 goluri la pauză, nu mai speram nimic. CSM a fost în genunchi, nu am văzut o mobilizare din partea fetelor, să se vadă că-şi doresc să câştige. Îmi pare rău că o echipă românească a pierdut în halul ăsta," a fost comentariul fostului handbalist Viorel Mazilu în studioul emisiunii Săptămâna de handbal.
"Nu m-am aşteptat, credeam înainte de meci că şansele sunt 50-50. CSM nu s-a regăsit deloc ca echipă, mingi neprinse, apărarea nu a funcţionat. Ferencvaros a aruncat din toate poziţiile, de la 9 metri, pe extreme, pe contraatac . Iar CSM în primele 10 minute a dat un singur gol," a spus şi Narcisa Lecuşanu.
Cristina Neagu, cea mai bună marcatoare a "tigroaicelor" cu 7 goluri
Cristina Neagu a încercat să tragă echipa după ea - a marcat 7 goluri, dar Ferencvaros a profitat din plin de jocul dezastruos al CSM -ului.
"Jocul CSM-ului se bazează doar pe Cristina Neagu, pe angajările Cristinei Neagu. Orice antrenor din lume poate să-şi ia măsurile necesare ca să-şi facă meciul uşor împotriva CSM -ului. Cred că ar trebui schimbat ceva, nu să mai meargă jocul doar pe Cristina Neagu. Cristina te ajută, te ajută foarte mult, dar trebuie să mai existe şi altcineva. Mai e Lekic, dar atât," a remarcat fostul jucător de la Steaua.
Pentru CSM București urmează duelul cu echipa care a eliminat-o anul trecut în sferturi, Metz. Partida e în direct la Digi Sport 1, duminica viitoare, de la 15:30.
Etichete: cristina neagu , viorel mazilu steaua , narcisa lecusanu , ferencvaros csm bucuresti liga campionilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...