Reacția selecționerului Florentin Pera, la o zi după succesul din ultimele secunde al României cu Spania
articol scris de Digi Sport12.11.2022, 20:26
Selecționerul naționalei României de handbal feminin, Florentin Pera, a reacționat la o zi după succesul obținut în ultimele secunde cu Spania, 28-27.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Tehnicianul speră că elevele sale vor continua pe același trend ascendent și la următoarele partide.
Florentin Pera, după victoria României cu Spania
"Victoria cu Spania reprezintă un rezultat important pentru România, aspect ce generează încredere echipei în vederea următoarelor meciuri. Îmi felicit fetele pentru faptul că nu au cedat și au crezut în victorie până în ultima secundă, totodată vreau să mulțumesc suporterilor care ne-au susținut și ne dorim să le oferim în continuare motive de bucurie.
Trebuie să rămânem echilibrați și concentrați pentru următorul meci, să jucăm cu inima pentru suporterii echipei naționale în meciul cu Muntenegru. Mă bucură atitudinea, angajamentul echipei și faptul că avem sportive care se pot lupta la cel mai înalt nivel. Acest rezultat confirmă atmosfera pozitivă din cadrul lotului, lucru care îmi conferă încredere absolută în potențialul acestei echipe", a spus Florentin Pera, la o zi după succesul cu Spania.
VIDEO cu golul victoriei marcat de Bianca Bazaliu, în România - Spania 28-27
Calculele calificării. Cum ajunge România în semifinalele EHF Euro 2022
Galerie Foto
Meciul a fost decis de un euro-gol marcat de Bianca Bazaliu, cu o execuție de o forță remarcabilă, de la aproximativ 15 metri de poartă, în ultima secundă.
Grație acestui succes, "Tricolorele" păstrează șanse de calificare în semifinale. Digi Sport îți prezintă, mai jos, toate calculele.
Pentru România urmează alte două meciuri cu adversare care pornesc cu prima șansă. Următorul test este marți, de la ora 19:00, în direct la Digi Sport 1, cu Muntenegru, în timp ce miercuri, începând cu ora 16:30, tot la Digi Sport 1, este programat ultimul meci al României din grupele principale, cu Germania.
Pentru a spera la calificarea în penultimul act, elevele lui Florentin Pera trebuie, în primul rând, să câștige partidele cu Muntenegru și Germania. În plus, România mai are nevoie și de un joc al rezultatelor în Grupa a 2-a de la EHF Euro 2022.
În scenariul în care "Tricolorele" vor obține două succese cu Muntenegru și Germania, acestea ar încheia grupa cu 6 puncte, însă nu este suficient. Alte 3 condiții ar trebui să mai fie îndeplinite simultan:
- Franța să câștige toate meciurile și, automat, să încheie grupa cu punctaj maxim (10)
- Muntenegru să piardă cele 3 meciuri pe care le mai are de disputat
- Olanda să câștige cu Muntenegru, dar să piardă cu Spania
La egalitate de puncte, primul criteriu de departajare este cel al meciurilor directe.
Duminică au loc partidele Franţa - Muntenegru şi Olanda - Spania, iar marţi sunt programate jocurile Franţa - Germania şi România - Muntenegru. Ultimele jocuri vor avea loc miercuri, Franţa - Spania, Olanda - Muntenegru şi România - Germania.
Primele două clasate din grupele principale se califică în semifinale, iar formaţiile de pe locul trei vor juca pentru poziţiile 5-6.
Clasamentul Grupei a 2-a
”Explozie” de bucurie după golul Biancăi Bazaliu din meciul cu Spania. Super imagini de pe teren
Galerie Foto
Imediat după ce au văzut că mingea aruncată de Bianca Bazaliu a intrat în poartă, jucătoarele naționalei României au avut o ”explozie” de bucurie și au venit să o îmbrățișeze pe autoarea golului.
Jucătoarele, alături de membrii staff-ului, au început și o ”horă a bucuriei”, chiar pe parchet.
Etichete: romania , handbal feminin , bianca bazaliu , florentin pera
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...