Video Rapid București - Esbjerg 24-33. Giuleștencele, eliminate din Liga Campionilor
articol scris de Digi Sport18.02.2024, 18:38
Rapid București, vicecampioana României, a pierdut meciul de la Mioveni cu Esbjerg, scor 24-33, și astfel a fost eliminată din Liga Campionilor la handbal feminin.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Cu un succes, jucătoarele de la Rapid prindeau un loc în play-off-ul pentru calificarea în sferturile de finală ale competiției.
Rapid - Esbjerg 24-33. Giuleștencele au fost eliminate din Liga Campionilor
Jucătoarele de la Rapid au început bine jocul, dar ușor-ușor, handbalistele din Danemarca au trecut la conducerea jocului.
La pauză, Esbjerg a intrat cu un avantaj de patru goluri, scor 14-10. În partea a doua, danezele s-au desprins pe tabela de marcaj.
În final, Esbjerg s-a impus la o diferență de nouă reușite, scor 33-24. Astfel, danezele merg direct în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, în timp ce giuleștencele încheie grupa pe locul șapte, cu 9 puncte.
Rapid București - Esbjerg 24-33, în Liga Campionilor la handbal feminin
FINAL DE MECI
UPDATE: Rapid - Esbjerg 24-33. Danezele se impun, iar giuleștencele sunt eliminate din Liga Campionilor.
UPDATE: Rapid - Esbjerg 17-25. Danezele s-au desprins pe tabela de marcaj la jumătatea reprizei secunde.
UPDATE: Rapid - Esbjerg 10-14. Începe repriza a doua a meciului.
PAUZĂ
UPDATE: Rapid - Esbjerg 10-14. Giuleștencele înscriu la ultima fază a primei reprize, dar danezele au un avantaj de patru goluri.
UPDATE: Rapid - Esbjerg 6-8. Gruparea din Danemarca se află în avantaj după un sfert de oră de joc.
UPDATE: Rapid - Esbjerg 0-0. Începe meciul de la Mioveni.
Înaintea meciului direct dintre Rapid și Esbjerg, cele două formații au obținut 3 victorii consecutive, în toate competițiile. Dincolo de echilibrul rezultatelor prezent între cele două echipe înaintea fluierului de start, partida dintre ”Giuleștence” și nordice va fi una ”încinsă” și de miza jocului.
Concret, Rapid este obligată să câștige în fața lui Esbjerg pentru a se califica în play-off-ul pentru sferturile de finală ale Ligii Campionilor. De cealaltă parte, Esbjerg trebuie să se impună în fața ”Giuleștencelor” pentru a spera la calificarea directă în sferturile EHF Champions League.
În meciul tur dintre cele două formații, jucat în Danemarca, Rapidul a pierdut în fața celor de la Esbjerg cu scorul de 28-30.
În cele 3 partide ”consumate” până acum între ”Giuleștence” și daneze, rezultatele înregistrate pe teren au fost în favoarea nordicelor: două victorii Esbjerg și o victorie Rapid.
Singura victorie a Rapidului în fața lui Esbjerg datează din luna octombrie a anului 2022, când ”Giuleștencele” s-au impus, pe teren propriu, cu 34-32, în grupele Ligii Campionilor
Etichete: handbal , liga campionilor , rapid bucuresti , esbjerg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Lupta dintre veteranul Mike Tyson și youtuberul devenit boxer Jake Paul nu a făcut nimic pentru a...