Prima reacție după calificarea lui CSM în Final Four: ”Am făcut un meci excelent”
09.04.2016, 20:00Calificată în Final Four-ul Ligii Campionilor chiar de la prima participare, CSM București a reușit cea mai bună performanță din handbalul feminin românesc de la ”epoca de aur” a Oltchimului. Formația din Râmnicu Vâlcea reușise calificări în semifinalele competiției de patru ori, între anii 2009-2013, iar o dată - în 2010 - a jucat chiar și finala. După schimbarea sistemului, însă, și introducerea Final Four-ului, CSM este prima echipă din România care reușește această performanță!
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În returul cu Rostov Don, elevele lui Kim Rasmussen s-au impus în Rusia cu 29-28, după ce câştigaseră şi la Bucureşti cu 26-25.
Nicolae Andrei Luca, managerul campioanei României, a declarat după calificarea în Final Four că performanța echipei se datorează tuturor, pentru că ”și fetele, și antrenorii, și toți cei din jurul lor” au arătat o coeziune nemaiîntâlnită înaintea meciului din Rusia.
Luca a mai afirmat că un rol important în această calificare superbă, la prima participare în competiție, îl are și faptul că CSM a ajuns în Rusia cu câteva zile înaintea meciului, potrivit News.ro.
”Suntem foarte fericiți, ne bucurăm mult pentru rezultat, cu atât mai mult cu cât l-am obținut în Rusia. Indiferent cine și cum a luptat pentru această calificare, și spun asta și pentru că am avut fete care nu au fost valide sută la sută, meritul este al tuturor. Au contat măsurile noastre, planul nostru este de a veni mai repede aici la Rostov.
Toți am colaborat excelent, a existat o coeziune nemaiîntâlnită în echipă. S-a luptat extraordinar. Înainte de a veni aici, mulți spuneau că Rostov va face un meci excelent după ce a pierdut la București. Uite că nu a fost așa și noi am făcut un meci excelent", a declarat Luca, pentru sursa citată.
Managerul echipei CSM București s-a abținut de la a face pronosticuri pentru Turneul Final Four, care va avea loc la Budapesta, în perioada 7-8 mai.
"Acum, toată lumea e fericită, înseamnă mult această performanță, adică ce ne-am propus: calificarea în Final Four. Este primul an cand suntem în Liga Campionilor și CSM Bucuresti este prima echipă romanească ce obține calificarea în Final Four, în acest nou format. Nu facem pronosticuri acum privind ce va fi la Budapesta, la Final Four. Vor fi două zile frumoase în care vom lupta ca și până acum", a precizat managerul CSM București.
Nicolae Andrei Luca consideră că actualul format al Ligii Campionilor este mai dificil în drumul spre cucerirea trofeului, față de perioada în care Oltchim Râmnicu Valcea, în conducerea căreia a activat, lupta pentru câștigarea competiției.
"Atunci era altceva, nu vreau să par nostalgic. Lucrurile s-au schimbat, sistemul competițional e mai dificil. Atunci o semifinală era tur-retur, la fel finala, acum ai un singur meci la Turneul Final Four, semifinala, daca prinzi o zi bună și câștigi, bine, mergi în finală, care e tot un meci, dacă nu, ai ratat și asta e. De aceea mi se pare că e foarte importantă realizarea noastră.
Nu mai pomenesc că la noi tot anul au fost jucătoare cu probleme de sănătate, chiar și acum. Dar ne vom remonta cât de bine vom putea și vom merge la Budapesta să ne jucăm șansele. Până atunci însă, mai sunt meciuri în Liga Națională, unde ne dorim câștigarea titlului", a conchis Luca.
Etichete: final four , reactii , declaratii , performanta , csm , nicolae andrei luca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...