Performanță! Naţionala feminină de tineret a României s-a calificat la CE 2017
19.03.2017, 19:51Naţionala de handbal femininin tineret a României s-a calificat, duminică, la turneul final al Campionatului European din 2017, după ce a încheiat grupa preliminară 2, de la Carballo, cu un bilanţ de o victorie, o remiză şi o înfrângere (3 puncte).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Tricolorele au remizat, duminică, în ultima partidă, cu reprezentativa Islandei, scor 22-22 (12-13), iar anterior a cedat în faţa Spaniei (24-25) şi a trecut de Lituania (31-26). Cu 3 puncte, la fel ca Islanda, dar golaveraj superior, România se califică, dar cu emoţii, de pe locul 2 al grupei la turneul final.
Ultimul meci al grupei este cel dintre liderul Spania (4 puncte) şi Lituania (0), dar rezultatul nu mai afectează cele două echipe calificate, Spania, deja cu două victorii, obţinând şi ea biletele pentru turneul final.
Turneul final al Campionatului European din 2017 va avea loc în Slovenia, între 27 iulie şi 6 august.
În calificări evoluează 30 de echipe, pentru 13 locuri calificante, fiind împărţite în 8 grupe. Primele două clasate din grupele 1-5, respectiv prima clasată din grupele 6-8 vor obţine calificarea la turneul final, unde se află deja Slovenia (naţiune gazdă), Danemarca şi Rusia (finalistele CE under 17 din 2015).
La ediţia din 2015 a competiţiei, România s-a clasat pe locul 10.
Etichete: romania , handbal tineret
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...