OFICIAL: O dublă câștigătoare de Champions League a semnat cu CSM București
29.02.2016, 12:50Extrema stângă muntenegreană Majda Mehmedovic (25 ani) a semnat un contract pe o perioadă de doi ani cu campioana României la handbal feminin CSM Bucureşti, potrivit site-ului oficial al clubului.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mehmedovic, care activează din 2008 la Buducnost Podgorica, cu care a câştigat două ediţii ale Ligii Campionilor (2012, 2015), va juca din vară la echipa bucureşteană. Ea mai are în palmares o finală de Champions League în 2014, dar şi o medalie de argint cu naţionala Muntenegrului la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012. Tot în 2012, Majda Mehmedovic cucerea titlul european cu echipa naţională.
Extrema stângă este în cursă şi acest sezon cu Buducnost pentru câştigarea Ligii Campionilor, până în faza sferturilor de finală reuşind să marcheze deja 49 de goluri. În sferturile de finală, Buducnost va întâlni vicecampioana României, HCM Baia Mare.
Directorul general CSM Bucureşti, Bogdan Vasiliu, a declarat, după acest prim transfer: ''CSM Bucureşti are un proiect de performanţă pe termen lung, cu o proiecţie distribuită pe toate palierele. Transferul Majdei Mehmedovic atinge toate scopurile noastre. Întărim echipa de senioare în vederea meciurilor pe care le vom juca la cel mai înalt nivel în Europa şi, totodată, le furnizăm grupelor din Centrul de Copii şi Juniori încă un model de sportiv de mare valoare. Suntem convinşi că astfel de handbaliste, adevărate caractere, luptătoare înnăscute, vor atrage copiii către handbal, către CSM Bucureşti, şi vor creşte prestigiul Capitalei României în lumea atât de selectă a handbalului internaţional''.
La rândul său, Nicolae Luca, team-managerul echipei feminine de handbal, a precizat: ''Transferul Majdei face parte dintr-un plan care va continua cu transferul altor jucătoare din acea parte a Europei. Este ceea ce urmărim şi dorim să copiem de la echipele deja consacrate, adică spirit de luptă, dăruire, profesionalism. Avem ca exemplu în acest sens două echipe ce reprezintă zona fost iugoslavă, şi mă refer la Buducnost şi Vardar Skopje. Cum fondul jucătoarelor de top este acelaşi sau chiar în scădere, handbalistele respective se 'mută' doar între primele opt cluburi din Europa. Este şi cazul de faţă, Majda a ales să joace la un club ce îi va asigura participarea şi în sezonul viitor în Liga Campionilor''
''Sunt foarte entuziasmată pentru că voi merge într-o altă ţară, într-un alt oraş, la un nou club. Sunt fericită pentru că voi încerca ceva nou, însă va fi şi puţin mai greu, pentru că voi trăi departe de ţara mea, de familie şi prieteni. Dar eu sper că voi petrece un timp frumos la CSM Bucureşti şi vom realiza rezultate mari'', a spus jucătoarea muntenegreană pentru site-ul clubului CSM.
Mehmedovic a precizat că ştie ''multe lucruri despre România'' de la prietenele ei care au jucat aici şi, bineînţeles, de la Cristina Neagu, cu care este colegă în prezent la Buducnost. ''Am auzit multe lucruri frumoase despre CSM Bucureşti şi aştept să simt cum este să fac parte din această echipă'', a precizat Mehmedovic.
''Cristina Neagu a vorbit tot timpul despre România şi despre CSM Bucureşti şi mi-a spus că voi petrece o perioadă extraordinară acolo. Sper că are dreptate'', a adăugat viitoarea jucătoare a campioanei României.
Mehmedovic şi-a exprimat speranţa că se va integra repede în echipă şi va fi acceptată de colegele ei. ''Ceea ce este cel mai important, trebuie să avem rezultate bune'', a mai spus ea, încrezătoare în viitor: ''Cred că vom avea o echipă foarte bună şi mai cred că putem ajunge foarte departe''.
''Ştiu că deja sunt jucătoare române valoroase la CSM Bucureşti, dar pentru mine, Cristina Neagu este cea mai bună jucătoare din România şi sper că vom juca din nou împreună'', a conchis Majda Mehmedovic, care o va înlocui pe daneza Maria Fisker, ce se va despărţit de CSMB după doar un an.
CSM Bucureşti va juca în sferturile de finală ale Ligii Campionilor cu formaţia rusă Rostov pe Don.
AGERPRES
Etichete: handbal feminin , csm bucuresti , majda mehmedovic , majda mehmedovic csm
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...