Norvegiencele, epuizate de jocul dramatic cu România: ”Am suferit cam mult. A fost un rollercoaster”
19.12.2015, 10:07Norvegia a învins România greu, cu 35-33, după prelungiri, după ce în timpul regulamentar scorul fusese egal, 27-27, în semifinalele CM de handbal feminin din Danemarca, ajungând în ultimul act, unde va întâlni Olanda, duminică, de la ora 18:15.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jucătoarele nordice erau epuizate la finalul partidei cu României, dar și ușurate de faptul că au învins și s-au calificat în finală. Toate, însă, au vorbit despre cât de greu le-a fost să le învingă pe tricolore.
”Am suferit puțin prea mult astăzi, dar nu am cedat. Iar în final, am obținut victoria. A fost o adevărată dramă, dar am reușit să trecem de semifinale”, a declarat Stine Bredal Oftedal, ”căpitanul” echipei Norvegiei.
„E senzațional! A fost un meci ca un rollercoaster. Am simțit că suntem în control, dar româncele reveneau mereu și mereu. Au revenit de câteva ori de-a lungul meciului, dar noi nu am încetat să credem”, a declarat Camilla Herrem, cea care a marcat ultimul gol al partidei pentru Norvegia.
Kari Aalvik Grimsbo a apărat un șut al Cristinei Neagu în ultimele secunde ale timpului regulamentar.
”A valorat aur acea intervenție, într-o seară în care goalkeeperul Norvegiei a fost greu încercată”, a scris Aftenpost.
„A fost incredibil! Senzațional! Sunt fericită că nu ne-am dat bătute. Am luptat până la capăt”, a spus Grimsbo pentru televiziunea norvegiană TV2.
Grimsbo a început în teren, înainte ca Silje Solberg să intre în poartă în repriza a doua, dar a revenit pe final. ”Mă bucur că mi-am adus contribuția la accederea în finală. E un sentiment incredibil”, a mai spus portarul.
”Când am văzut că intrăm în prelungiri, am știut că vom câștiga. Sunt puține echipe atât de bine antrenate ca noi. Cred că oamenii ar fi șocați dacă ar ști cât de bine suntem antrenate pentru asemenea momente”, a spus Heidi Loke.
„Am învins România pentru că am rezistat întreaga partidă și am avut mai mult sânge rece pe final. Avem o echipă fantastică”, a mai spus Loke.
Pentru noi, sunt campioane! Naționala României,candidată la ”echipa anului” la Premiile Digi Sport
Etichete: semifinale , reactii , declaratii , heidi loke , cm de handbal , norvegia-romania 35-33 , jucatoarele nordice , stine bredal oftedal , kari aalvik grimsbo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...