Nikola Karabatic a fost reprimit în lotul lui Montpellier. Fratele lui a recunoscut că a pariat
30.10.2012, 16:05Jucătorul Nikola Karabatici, anchetat pentru escrocherie în afacerea privind un presupus meci trucat din campionatul francez de handbal, a fost reinclus în lotul echipei Montpellier, în timp ce fratele său Luka a fost convocat de conducerea clubului pentru o discuţie prealabilă unei sancţiuni.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
"Începând de mâine, Nikola Karabatici şi Issam Tej (n.r. - un alt jucător cercetat în acelaşi caz) îşi vor relua antrenamentele. Nu avem motiv să punem sub semnul întrebării declaraţiile celor doi, care ne-au spus faţă în faţă că nu au pariat. Am luat act de poziţia lor.", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşdintele Remy Levy, informează AFP.
În schimb, Luka Karabatici, fratele mai tânăr al vedetei echipei, a fost convocat pentru data de 8 noiembrie la o întâlnire prealabilă unei sancţiuni disciplinare, care poate ajunge până la rezilierea contractului. Luka a recunoscut că a pariat, dar a negat faptul că ar fi trucat meciul.
Un al patrulea jucător implicat în acest caz, Primoz Prost, care a recunoscut şi el că a pariat, se va întâlni, marţi după amiază, cu conducerea clubului.
Mai mulţi jucători şi foşti jucători ai echipei Montpellier sunt bănuiţi a fi implicaţi într-o presupusă trucare a meciului cu Cesson din 12 mai, pentru a obţine câştiguri din pariuri, încălcând "reguli de etică şi morală de care clubul MAHB este profund ataşat".
Etichete: handbal , montpellier , pariuri , nikola karabatic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...