Video Ne duelăm cu "Duckadam"! Pessoa va fi în poarta lui Vardar, după ce a fost eroina CSM-ului, în finala cu Gyor
18.04.2017, 18:21CSM Bucureşti şi-a aflat adversara din semifinalele Ligii Campionilor. Astfel, campioana Europei se va duela cu Vardar Skopje, la Budapesta, iar Gullden şi compania o vor reîntâlni pe Mayssa Pessoa.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Portarul din Brazilia a fost eroina bucureştencelor, în finala cu Gyor, câştigată după loviturile de departajare: în vârstă de 32 de ani, cea poreclită "Duckadam" a parat două lovituri de la 7 metri şi a adus practic trofeul în vitrina CSM-ului.
"În momentele acelea, când am fost în poartă, nu m-am gândit la oamenii din tribune, la nimic. M-am uitat doar în ochii adversarei care venea să arunce de la 7 metri. Am simţit atât de multe emoţii, nici nu pot să vă spun. Emoţii foarte puternice am avut", spunea Pessoa, după performanţa incredibilă din 2016.
Atunci, brazilianca a dat dovadă de maturitate și de o forță mentală exemplară. Pessoa nu s-a temut deloc când le-a avut în față pe Groot și pe Heidi Loke. Din contră, chiar a izbutit să respingă cu piciorul mingea expediată de Groot și a apărat și lovitura lui Loke.
Duelul cu Vardar este unul care îi trezeşte amintiri plăcute şi Jelenei Grubisic, cea care le-a exasperat pe macedonence cu paradele ei, fiind declarată şi cea mai valoroasă jucătoare din Final Four.
Anul trecut, Final Four-ul a avut aceeași componență și aceleași dueluri în semifinale. CSM a învins-o, atunci, pe Vardar, la 6 goluri diferență, scor 27-21 (VIDEO).
Toate informaţiile necesare despre Vardar:
Vardar (Macedonia)
Buget: 3 milioane de euro
Culori: roşu-negru
Performanţe: 10 titluri în Macedonia; EHF Cup Winners Cup - locul 3 (1998-199); semifinalistă în Champions League (2014, 2015, 2016)
Antrenor: Raul Gonzalez (este în paralel antrenor al naţionalei Macedoniei). A antrenat Ciudad Real şi Atletico Madrid, înainte de a se dedica, începând cu 2014, handbalului feminin. Este considerat unul dintre cei mai talentaţi antrenori din lume.
Vedete
Andrea Penezic (31 de ani, Croaţia), inter stânga - semifinalistă în Champions League (2015); golgheter al Ligii în 2015 (la egalitate cu Neagu)
Andrea Lekic (29 de ani, Serbia), centru - câştigătoare a Ligii Campionilor (2013, pe când evolua la Gyor), argint la Campionatul Mondial din 2013
Jovanka Raticevic (30 de ani, Muntenegru), extremă dreapta - câştigătoare a Ligii Campionilor în 2013 (pe când evolua la Gyor), argint la Jocurile Olimpice de la Londra (2012), aur la Europeanul din 2012
Etichete: csm bucuresti , vardar skopje , mayssa pessoa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...