Naționala României și-a aflat adversarele din preliminariile pentru Euro 2016
09.04.2015, 17:00Naţionala de handbal feminin a României va juca în Grupa 1 preliminară a Campionatului European din 2016, din Suedia, cu reprezentativele Norvegiei, Belarusului şi Lituaniei, potrivit tragerii la sorţi de joi, de la Kristianstad.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În faza a doua a preliminariilor CE din 2016 vor intra 28 de echipe naţionale, între care se numără şi cea a României, acestea urmând să lupte pentru cele 15 locuri calificante la turneul final.
Cel mai probabil, fetele lui Tomas Ryde nu vor avea emoții cu Lituania, o echipă inexistentă aproape pe harta handbalului european, dar duelul cu Belarus va fi ceva mai dificil. În tabăra Belarusului joacă Liliya Artsiukhovich (Krim Ljubljana, ex-HCM Baia Mare), dar și Anastasia Lobach, una dintre cele mai bune jucătoare ale HCM-ului cu Dinamo Sinara, în tur, fiind cea mai bună marcatoare a echipei.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Naționala Norvegiei nu mai are nevoie de prezentare. Katrine Lunde (fostă Haraldsen, joacă la Rostov) rămâne unul dintre cei mai buni portari din lume, Nora Mork conduce noua generație a nordicelor, iar Linn-Kristin Riegelhuth (Larvik), Camilla Herrem (HCM Baia Mare) sau Stine Bredal Oftedal (Issy-Paris) adaugă experiența în lotul antrenat de islandezul Thorir Hergeirsson.
La ultimele calificări pentru campioantele europene, care au avut loc în Croația și Ungaria (2014), România a fost repartizată tot alături de Norvegia și Belarus în grupă. Cu Norvegia am pierdut de două ori, iar cu Belarus tricolorele au bifat două victorii.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Şase echipe naţionale, Azerbaidjan, Bulgaria, Insulele Feroe (Grupa A) şi Finlanda, Israel şi Kosovo (Grupa B), vor juca în prima fază a preliminariilor, doar câştigătoarea fiecărei grupe urmând să se califice în faza a doua.
Grupele din faza a doua au fost decise, joi, prin tragere la sorţi, componenţa acestora fiind următoarea:
Grupa 1: Norvegia, România, Belarus, Lituania
Grupa 2: Serbia, Cehia, Ucraina, Italia
Grupa 3: Spania, Olanda, Austria, câştigătoarea grupei A din faza I
Grupa 4: Muntenegru, Croaţia, Macedonia, Slovenia
Grupa 5: Ungaria, Polonia, Slovacia, câştigătoarea grupei B din faza I
Grupa 6: Danemarca, Rusia, Turcia, Portugalia
Grupa 7: Franţa, Germania, Islanda, Elveţia.
La tragerea la sorţi de la Kristianstad, echipa României s-a aflat în urna a doua valorică.
Meciurile se vor disputa în sistemul tur-retur în intervalul octombrie 2015-iunie 2016, iar primele două clasate din fiecare grupă, plus încă o echipă de pe locul trei cu cea mai bună linie de clasament, se vor califica la turneul final al Campionatului European din 2016 (4-18 decembrie, Suedia).
Etichete: digisport , cristina neagu , romania preliminarii euro 2016 , romania handbal fete adversari preliminarii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...