Narcisa Lecuşanu şi-a anunţat demisia din funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Handbal
02.06.2016, 15:41După Alin Cârligeanu, fost preşedinte al CCA şi membru în Consiliul de Administraţie, Narcisa Lecuşanu şi-a anunţat, joi, demisia din funcţia Federaţiei Române de Handbal. În vârstă de 39 de ani, Narcisa Lecuşanu este vicecampioană mondială şi câştigătoare a Cupei EHF.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Narcisa Lecuşanu a demisionat după ce luni Federaţia Română de Handbal a anunţat că Minaur Baia Mare merge în baraj, iar marţi a revenit şi a trimis Vasluiul pe acest loc. O parte din membrii federaţiei, în frunte cu secretarul general Mihai Bocan, susţin că pentru departajarea echipelor aflate la egalitate de puncte se iau în calcul doar rezultatele obţinute în play-out, nu şi cele din sezonul regulat.
"Socotesc că evenimentele recente din handbalul românesc mă obligă la acest gest de onoare, mai cu seamă pentru cei care îl aşteaptă, cu satisfacţie, de multă vreme. Întrucât am mizat întotdeauna pe demnitate, pe solidaritate, aleg, solicitând demisia, să nu-i dezamăgesc pe cei care au votat numele Narcisa Lecuşanu în februarie 2014. Căci sportul, în mod special handbalul, reprezintă pentru mine actul de cultură ce poate educa un individ în privinţa fair-play-ului", se specifică în demisia înaintată de Narcisa Lecuşanu către preşedintele FRH, Alexandru Dedu.
"Demisia Narcisei Lecuşanu este dovada faptului că putem progresa. Ceilalţi am observat, am citit din declaraţiile lor, se disculpă de ce s-a întâmplat, nu e treaba lor. Să-i lase pe alţii a căror treabă este, dacă nu se simt vizaţi. Important este însă ca regulile să fie mult mai bune, mai clare. Şi cu noua conducere a handbalului românesc se fac aceleaşi greşeli ca în trecut, regulile se schimbă în timpul jocului. Anii trec, iar aceleaşi lucruri persistă”, a susţinut Sandu Iacob după demisia Narcisei Lecuşanu.
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...