Melinda Geiger, după înfrângerea cu Norvegia: "Important este că am luptat până la final"
06.12.2016, 09:48Melinda Geiger, interul dreapta al naţionalei de handbal feminin a României, a declarat după meciul pierdut, luni seară, cu campioana europeană şi mondială en-titre, Norvegia (21-23), că important este că tricolorele au luptat până la final.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Am simţit fanii aproape, ne-au împins de la spate în anumite momente. Nu ştiam că vor veni atâţia, a fost o surpriză plăcută. Din păcate, greşelile noastre au decis acest rezultat, dar cred că important este că am luptat până la final. Ele aleargă foarte mult, noi trebuia să alergăm după ele, şi fizic, dar şi după scor”, a spus Melinda Geiger, autoare a două goluri în meciul de luni seară, pierdut de România cu Norvegia (21-23).
La rândul său, cea mai bună jucătoare a Norvegiei, ce evoluează tot inter dreapta, Nora Mork, a declarat că echipa sa a fost mai bună şi a meritat victoria.
”Suntem foarte fericite pentru cele două puncte câştigate. A fost un meci foarte dificil, România are o echipă puternică şi un antrenor foarte bun. Cred că am meritat cele două puncte, am fost mai bune”, a spus Mork, handbalista fiind antrenată la echipa de club, Gyor ETO, chiar de selecţionerul României, Ambros Martin.
Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă luni seară, la Helsingborg, de Norvegia, cu scorul de 23-21 (13-11), în primul meci din grupa D a Campionatului European din Suedia. Partida cu Norvegia a reprezentat şi debutul antrenorului Ambros Martin într-un meci oficial pe banca României, ibericul având un contract valabil în următorii patru ani.
Tot luni, de asemenea în grupa D, campioana olimpică Rusia a învins Croaţia, cu scorul de 32-26 (16-13), astfel că după prima etapă Rusia şi Norvegia au câte două puncte, pe primele două locuri, urmate de România şi Croaţia, ambele cu 0 puncte.
România va juca următoarea partidă miercuri, cu Rusia (ora 19.30), şi ultima din grupa D, vineri, cu Croaţia (21.45).
Primele trei clasate din fiecare din cele patru grupe preliminare se vor califica în cele două grupe principale, meciurile fiind programate între 10-14 decembrie, după care, în 16 decembrie vor avea loc semifinalele şi partida pentru clasarea pe locurile 5-6, iar în 18 decembrie, finalele pentru medalii.
Echipa României participă pentru a 11-a oară la un turneu final de Campionat European, din 12 ediţii care au avut loc, începând cu 1994, singura dată când nu a fost prezentă fiind în 2006. Tricolorele au obţinut în aceşti ani o singură medalie, bronzul, în 2010, cu Radu Voina pe banca tehnică, celelalte clasări fiind următoarele: 1994 (locul 10), 1996 (5), 1998 (11), 2000 (4), 2002 (7), 2004 (7), 2008 (5), 2012 (10) şi 2014 (9).
Etichete: romania , melinda geiger , norvegia campionatul european
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...