Jakob Vestergaard este noul antrenor al Oltchimului. Steluța Luca, secund
08.06.2012, 12:55Danezul Jakob Vestergaard este noul antrenor al campioanei la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea, tehnicianul fiind anunţat oficial vineri de conducerea echipei.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Jakob VESTERGAARD, adversarul echipei Oltchim în finala din 2010, când antrena echipa daneză Viborg, a fost de acord să vină la Rm. Valcea, gata să se implice într-un proiect pe doi ani, ce ține exclusiv de înalta performanță, respectiv participarea în Liga Campionilor și câștigarea acesteia.
"La ora actuală, Oltchim are o echipa foarte puternică şi aici trebuie felicitaţi toţi cei implicaţi. Misiunea mea la Vâlcea nu va fi uşoară, sunt conştient de acest lucru, dar împreună cu ajutoarele mele, sper să duc la bun sfârsit mandatul pentru care am fost angajat. Voi colabora cu doi antrenori secunzi, iar unul dintre aceştia este Steluţa Luca. Ea a fost în Danemarca timp de trei ani, îmi poate anticipa modul de lucru şi ceea ce poate presupune handbalul jucat în stilul danez, dar mai ales va crea comunicarea dintre mine şi echipă. Al doilea antrenor va fi tot din Danemarca. Am emoţii şi mă bucur enorm că începând din acest sezon am în spate ca suport susţinerea fanilor valceni. Chiar vreau să vad cum este când te susţin decât atunci când erau împotriva mea pe vremea Viborg" a fost prima declaraţie a lui Vestergaard, imediat după semnarea contractului.
Tehnicianul danez are 37 de ani, iar în ultimul sezon a fost antrenor secund în ţara natală, la FC Midtjylland. În carieră a mai condus naţionala feminină a Australiei, dar şi pe Ikast şi Viborg, în liga daneză, la ultima activând din 2008 până în aprilie 2011, când s-a renunţat la serviciile sale.
Cu Viborg HK, la care a antrenat-o şi pe Cristina Vărzaru, Vestergaard a cucerit Liga Campionilor în 2010, chiar în finala cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, dar şi trofeul similar din 2009. Tot în 2009 şi 2010, Viborg HK a cucerit titlul în Danemarca, cu Jakob Vestergaard pe bancă.
Jakob Vestergaard şi secundul său vor sosi la Râmnicu Vâlcea în 8 iulie, la reunirea echipei.
Etichete: handbal , oltchim , liga nationala feminina , antrenor oltchim
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...