Ionela Stanca rămâne la Oltchim după ce se întoarce din concediul de maternitate
16.06.2012, 14:25Valul schimbărilor prin care trece Oltchim Râmnicu Vâlcea înaintea unui sezon în care și-a propus drept obiectiv să cucerească în sfârșit Liga Campionilor nu o va atinge și pe Ionel Stanca. Pivotul a scăpat de remanierile demarate la nivelul lotului, de unde Talida Tolnai a fost ultima jucătoare pusă pe liber în urmă cu câteva zile. Ionela Stanca a născut marți un băiețel, iar oficialii grupării din Vâlcea au decis să-i prelungească automat prezentul contract, care expiră pe 30 iunie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
“Antrenorul Vestergard ne-a spus că are nevoie de a și mizăm cu toţii pe valoarea şi experienţa ei în drumul spre câştigarea Ligii Campionilor. Ea mai are contract cu noi până în 30 iunie, dar există o clauză conform căreia putem să-l prelungim. Îi respectăm valoarea și nu se pune problema că nu am vrea s-o avem în lot. Am discutat cu ea pe perioada sarcinii, era încântată de această perspectivă. Și-a luat chiar și un preparator personal, deci nu văd de ce ar fi o problemă. O felicităm cu tot dragul pentru naşterea băieţelului şi o aşteptăm alături de noi, când va fi pregătită. Poate că asta nu se va întâmpla din 9 iulie, când ne reunim, dar cred că va reuşi repede să-şi revină, iar la toamnă va fi alături de noi", a spus președintele Oltchimului, Petre Berbecaru.
În afara rezilierii contractului cu tehnicianul Radu Voina, Oltchim a renunțat până acum la nu mai puțin de patru jucătoare: Melinda Geiger, Valentina Ardean-Elisei, Talida Tolnai și turcoaica Yeliz Ozel.
Etichete: handbal , oltchim , ionela stanca , berbecaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...