Hypo Viena nu le-a ajutat pe băimărence. HCM a ratat și prezența în Cupa Cupelor
17.11.2013, 18:06Lovitură după lovitură pentru handbalistele de la HCM Baia Mare. După ce au fost eliminate din Champions League, elevele lui Costică Buceschi se văd obligate să întrerupă brusc parcursul european.
La prima participare, din istoria clubului, în grupele Champions League, mai exact Grupa A, HCM Baia Mare a terminat seria pe ultimul loc, cu patru puncte. Tot atâtea puncte au acumulat și Thuringer HC, dar și Hypo, în timp ce grupa a fost clar adjudecată de Gyor ETO, cu 12 puncte.
Băimărencele s-au clasat pe ultima poziție din cauza rezultatelor directe cu celelalte două echipe. Chiar dacă au fost eliminate din cea mai galonată competiție europeană intercluburi din lume, sportivele noastre mai aveau șansa de a se clasa pe locul trei și de a participa mai departe în “optimile“ Cupei Cupelor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
HCM ar fi avut nevoie de un rezultat de egalitate sau de o victorie a lui Hypo în fața celor de la Thuringer, în meciul de duminică, pentru a continua în Cupa Cupelor.
Numai că austriecele au fost învinse destul de clar, scor 34-25, astfel că Thuringer a “obținut“ dramatic locul al doilea și posibilitatea de a continua în Champions League, în timp ce Hypo a fost “expulzată“ în optimile Cupei Cupelor, în detrimentul fetelor noastre, competiție pe care a câștigat-o în sezonul trecut.
Sâmbătă, HCM Baia Mare a pierdut meciul susținut, în deplasare, contra celor de la Gyor, 26-28, după ce, la un moment dat, pe final, formația pregătită de Buceschi era în avantaj (DETALII AICI).
HCM Baia Mare în Grupa A a Champions League
HCM - Thuringer HC 29-36 şi 20-19
HCM - Gyor ETO 21-33 şi 26-28
HCM - Hypo Viena 24-23 şi 20-23.
Clasament final Grupa A
Etichete: hcm baia mare , hypo viena , hcm baia mare champions league , hcm baia mare a ratat calificarea si in cupa cupelor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...