Ferencvaros crede în calificare: "CSM Bucureşti nu ne sperie"
12.04.2017, 16:48Maghiarele de la Ferencvaros cred în calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor deşi au pierdut la cinci goluri diferenţă, 25-30, turul din sferturile de finală cu CSM Bucureşti. Returul se joacă la Budapesta sâmbătă seară, în direct la Digi Sport 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Nu există vreo jucătoare care să nu creadă că putem întoarce acel rezultat. Suntem pregătite să luptăm, suporterii vor fi alături de noi şi cred că acest lucru poate face diferenţa. Avem fani minunaţi, care nu ne vor lăsa să ne odihnim sau să ne pierdem speranţa vreo secundă. Ştim cât de puternică e CSM Bucureşti, însă asta nu ne sperie", a declarat Aniko Kovacsics, pentru site-ul oficial al EHF.
Handbalista în vârstă de 25 de ani, dublă câştigătoare a Ligii Campionilor cu Gyor, în 2013 şi 2014, ştie motivul eşecului din prima manşă.
"Ne-a lipsit răbdarea şi concentrarea în finalul de meci. Bucureştiul este una din cele mai bune echipe din Ligă şi nu e o surpriză că a profitat de indisciplina noastră tactică. Ultimele minute au fost dureroase. În loc să slăbim ritmul, l-am ridicat", şi-a amintit Kovacsics.
Ferencvaros Budapesta - CSM Bucureşti se joacă sâmbătă, de la ora 17.45, în direct la Digi Sport 1. Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
Câştigătoarea "dublei" va merge în Final Four-ul de la Budapesta, programat pe 6 şi 7 mai.
Anul trecut, CSM Bucureşti a devenit campioana Europei la prima participare din istorie în turneul final al Ligii Campionilor.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: csm bucuresti liga campionilor , csm bucuresti final four liga campionilor , ferencvaros csm bucuresti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...