Federaţia a luat poziţie după ce IHF a acordat Danemarcei organizarea turneului preolimpic
23.12.2015, 22:58Federaţia Română de Handbal a luat o poziţie oficială, miercuri, faţă de decizia Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF), care a acordat Danemarcei dreptul de a organiza turneul preolimpic la care vor participa formaţiile României, Danemarcei, Muntenegrului şi Uruguayului.
Premier League: Ipswich - Chelsea, luni, 21:45, DGS 2
Premier League: Manchester United - Newcastle, luni, 22:00, DGS 1
''Federaţia Română de Handbal îşi exprimă dezamăgirea faţă de decizia Federaţiei Internaţionale de Handbal privind alegerea ţării care va organiza Turneul de Calificare la Jocurile Olimpice din 2016, grupa a II-a. FRH consideră că România avea cel mai bun dosar pentru această candidatură, îndeplinind cu prisosinţă toate condiţiile necesare organizării unui astfel de turneu, conform regulamentelor IHF'', se arată într-un comunicat dat publicităţii de forul naţional.
FRH consideră că performanţele sportive ale lotului naţional de senioare al României la recent încheiatul Campionat Mondial din Danemarca, clasarea pe locul al treilea, ''ar fi îndreptăţit ţară noastră să obţină această candidatură''.
''Suntem surprinşi de faptul ca niciuna dintre ţările clasate pe locurile doi, trei şi patru la Campionatul Mondial nu au primit acest drept, organizarea fiind acordată unor ţări cu performanţe sportive inferioare. Federaţia Română de Handbal îşi exprimă astfel public nemulţumirea faţă de decizia Comitetului Executiv al IHF'', precizează comunicatul.
IHF nu a făcut încă anunţul oficial legat de gazdele turneelor preolimpice, acesta fiind aşteptat în zilele următoare.
România (locul 3 la CM 2015), Danemarca (locul 6 la CM 2015), Uruguay (locul 3 în America) şi Muntenegru (locul 4 la CE 2014) se vor bate pentru două locuri, turneul Grupei a 2-a fiind programat în perioada 17-20 martie 2016.
La CM 2015, România a învins Danemarca în sferturile de finală, cu scorul de 31-30, după prelungiri, iar Muntenegru a dispus cu 23-21 de Danemarca, în faza grupelor. Danezele s-au revanşat în meci pentru locurile 5-8, învingând Muntenegru cu 28-20. Uruguay nu a participat la Mondial.
Celelalte două turnee preolimpice, care vor avea loc şi ele în aceeaşi perioadă, vor reuni echipele Olandei (locul 2 la CM 2015), Franţei (locul 7 la CM 2015), Japoniei (vicecampioana Asiei) şi Tunisiei, vicecampioana Africii, toate în Grupa 1, formaţiile Poloniei (locul 4 la CM 2015), Rusiei (locul 5 la CM 2015), Suediei (locul 3 la CE 2014) şi Mexicului (locul 4 în America), în Grupa a 3-a.
Sunt deja calificate şase echipe la Olimpiada de anul viitor, Brazilia, ca echipă gazdă, Norvegia (campioana europeană), Angola (campioana Africii), Argentina (vicecampioana Americii, învinsă de Brazilia), Coreea de Sud (campioana Asiei) şi vicecampioana europeană Spania, după ce Norvegia a cucerit titlul mondial.
AGERPRES
Etichete: handbal , handbal turneu preolimpic , romania federatie turneu preolimpic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Sute de oameni s-au adunat pe aeroportul Muan din Coreea de Sud și așteaptă identificarea...