EXCLUSIV Pentru o zi de întârziere, CSM Bucureşti a pierdut o campioană mondială
29.11.2015, 13:53Vineri, Comisia de Memorii a Federaţiei Române de Handbal a decis să o elibereze de contractul cu CSM Bucureşti pe brazilianca Deonise Fachinello Cavaleiro. În vârstă de 32 de ani, interul dreapta venise în 2014 la formaţia bucureşteană, alături de Ana Paula Rodrigues, Fernanda França da Silva și Mayssa Raquel de Oliveira Pessoa. Toate cele patru au devenit campioane mondiale în decembrie 2013 cu naţionala Braziliei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Comisia federală a luat act de întârziera salariului jucătoarei cu o zi peste cele două luni pe care regulamentul le permite şi a declarat-o liberă. Ea va participa cu naţionala ţării sale la Campionatul Mondial din Danemarca, la care este calificată şi România. CSM Bucureşti a fost al 7-lea club din cariera Deonisei Fachinello, iar la Itxaco şi la Hypo a evoluat în câte două rânduri. Jucătoarea avea un salariu de aproximativ 6.000 de euro pe lună.
Fachinello a fost om de bază în sezonul în care CSM Bucureşti a câştigat primul său titlul din istorie, dar în acest sezon, pe acelaşi post, la echipă a fost adusă daneza Line Jorgensen.
”Este adevărat că avem o jucătoare în minus. Brazilianca Deonise Fachinello a fost declarată liberă de contract și nu mai este jucătoarea CSM-ului. Din câte am înțeles, își dorea cu orice preț să plece în Danemarca, așa că nu am putut să o facem să se răzgândească. Am vorbit și cu antrenorul Kim Rasmussen și am decis, de comun acord, să ne despărțim de Fachinello și să ne repliem”, a declarat Constantin Căliman, directorul general al echipei CSM București.
După 13 runde, CSM Bucureşti are numai victorii şi este lider în campionatul de handbal feminin, cu 39 de puncte. Pe locul secund este HCM Baia Mare, cu 36 de puncte, singura înfrângere fiind suferită în meciul de la Bucureşti, cu CSM.
Etichete: probleme financiare , campioana mondiala , csm bucuresti , exclusiv , deonisa fachinello cavaleiro , brazilianca , intarzieri cu salariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...