Video Esbjerg - CSM București 27-27. "Tigroaicele" se opresc în sferturile de finală din Liga Campionilor
articol scris de Digi Sport08.05.2022, 18:30
CSM București a remizat pe terenul celor de la Esbjerg, scor 27-27 în meciul retur din sferturile de finală din EHF Champions League, însă a ratat calificarea în penultimul act al Ligii Campionilor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Esbjerg - CSM București 27-27. "Tigroaicele" se opresc în sferturile de finală din Liga Campionilor
CSM București a început bine meciul și s-a aflat la conducerea partidei în prima repriză. Elevele lui Adi Vasile au intrat în avantaj la pauză, scor 14-12, însă actul secund le-a aparținut gazdelor.
În partea a doua, Esbjerg a arătat mult mai bine, iar danezele nu le-au dat nicio șansă româncelor, care au ratat astfel calificarea în Final Four. De un singur gol aveau nevoie Cristina Neagu&co pentru a merge mai departe.
În partida tur, Esbjerg s-a impus cu 26-25 în Sala Polivalentă din Capitală. A fost o partidă dramatică în care danezele au înscris golul victoriei în ultimele secunde.
Esbjerg - CSM București 27-27
Min. 60. Esbjerg - CSM București 27-27. Româncele egalează, însă ratează calificarea după rezultatul din partida tur.
Min. 56. Esbjerg - CSM București 27-24. Danezele se desprind la trei goluri, cu mai puțin de patru minute înainte de final.
Min. 52. Esbjerg - CSM București 25-23. Româncele marchează și se apropie la două goluri de daneze.
Min. 51. Esbjerg - CSM București 24-21. Gazdele se desprind pe tabela de marcaj, cu mai puțin de 10 minute rămase din acest meci.
Min. 49. Esbjerg - CSM București 22-21. Româncele sunt în superioritate numerică, iar Dembele înscrie.
Min. 47. Esbjerg - CSM București 21-20. Cristina Neagu reușește al șaselea gol al său din această partidă.
Min. 45. Esbjerg - CSM București 20-19. Gazdele trec în avantaj și se cere primul time-out al reprizei.
Min. 43. Esbjerg - CSM București 19-19. Gazdele egalează pentru prima dată în repriza secundă.
Min. 42. Esbjerg - CSM București 18-19. Danezele înscriu printr-o lovitură de la 7 metri.
Min. 40. Esbjerg - CSM București 17-18. Gol superb al gazdelor, care se apropie din nou la un gol de elevele lui Adi Vasile.
Min. 36. Esbjerg - CSM București 16-17. Cristina Neagu marchează un nou gol în poarta danezelor.
Min. 35. Esbjerg - CSM București 15-16. Cristina Neagu înscrie din nou, iar CSM trece în avantaj.
Min. 34. Esbjerg - CSM București 14-15. Meci echilibrat în startul actului secund.
Min. 31. Esbjerg - CSM București 13-14. Danezele dau primul gol al reprizei.
UPDATE. Pauză în Danemarca! Esbjerg - CSM București 12-14.
Min 27. Esbjerg - CSM București 11-13. Duel extrem de disputat, cu faze importante la ambele porți.
Min. 22. Esbjerg - CSM București 8-10. Fază superbă a româncelor, după o aruncare de la 9 metri.
Min. 17. Esbjerg - CSM București 6-8. Dembele marchează în urma unui contraatac.
Min. 15. Esbjerg - CSM București 5-6. Cristina Neagu marchează din nou, iar bucureștencele conduc pe tabelă.
Min. 12: Esbjerg - CSM București 4-5. Româncele preiau conducerea pe tabela de marcaj.
Min. 11: Esbjerg - CSM București 4-3. Cristina Neagu înscrie primul său gol din acest meci.
Min. 6: Esbjerg - CSM București 3-2. Gazdele continuă să fie în avantaj, deși au avut două eliminări în primele minute.
Min. 5: Esbjerg - CSM București 2-1. Danezele trec în avantaj.
Min 3: Esbjerg - CSM București 0-1. CSM București deshide scorul în Danemarca!
Min. 2: Cristina Neagu ratează de la 7 metri.
UPDATE: A început meciul.
Meciul Esbjerg – CSM București e în direct pe Digi Sport 1, de la ora 17:00.
CSM București, eșec la limită în meciul tur cu Esbjerg
În partida tur, Esbjerg s-a impus cu 26-25 în Sala Polivalentă din Capitală. A fost o partidă dramatică în care danezele au înscris golul victoriei în ultimele secunde.
Esbjerg este neînvinsă în Liga Campionilor din 18 septembrie 2021. În plus, echipa daneză n-a mai pierdut cu CSM București din 6 februarie 2021.
În meciul tur, Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare, cu 9 goluri. De la Esbjerg s-au remarcat Kristine Breistol (7 goluri), Henny Reistad (6) și Silje Solberg (5).
Cele două echipe s-au mai întâlnit și în faza grupelor din acest sezon, iar meciurile au fost dramatice. Danezele, antrenate de Jesper Jensen, au câștigat atunci la un singur gol diferență, 22-21, iar la București a fost egal, 29-29.
S-au calificat deja în Final4 din EHF Champions League: Gyor (Ungaria), Vipers (Norvegia) și Metz (Franța).
CSM Bucureşti s-a calificat de trei ori la Turneul Final4, iar prima dată a şi câştigat trofeul (2016), performanţă urmată de două medalii de bronz (2017 şi 2018).
Deţinătoarea Ligii Campionilor este campioana Ungariei, Gyor, echipă pentru care joacă pivotul naţionalei României, Crina Pintea.
Etichete: liga campionilor , csm bucuresti , ehf champions league , esbjerg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...