Elohim Prandi, înjunghiat în noaptea de Revelion! Panică la PSG, echipa de handbal
articol scris de Digi Sport02.01.2022, 12:00
Elohim Prandi (23 de ani), un important component al echipei de handbal a celor de la PSG, dar și din naționala Franței, a fost la un pas de moarte după ce a fost înjunghiat, de mai multe ori, în noaptea de Revelion.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Prandi, care a ratat astfel prezența la Europeanul din această lună, care va fi ÎN DIRECT la Digi Sport, a avut șansă datorită constituției sale impunătoare: 1,93 metri și 101 kilograme.
Elohim Prandi, înjunghiat în noaptea de Revelion!
”Noaptea trecută (n.r. - de Revelion) Elohim Prandi a fost victima unei agresiuni violente la Paris și a suferit mai multe răni în urma loviturilor de cuțit.
Jucătorul se află acum în spital și starea sa nu ne dă motive de îngrijorare”, se arată într-un comunicat remis de către PSG Handball, preluat de Marca.
Înjunghiat în apropierea plămânilor și a splinei, Prandi este acum în afara oricărui pericol. Incidentul a avut loc pe o stradă din arondismentul 8 din Paris, poliția demarând deja ancheta pentru tentativă de omor, susține L’Equipe.
Prandi a fost convocat pentru Campionatul European de Handbal, care va avea loc în Ungaria și Slovacia, între 13 și 30 ianuarie 2021, dar a fost retras din competiție, după acest grav incident.
Federația Franceză și antrenorul Guillaume Gille, vor anunța în această duminică identitatea înlocuitorului său. De altfel, Prandi era indisponibil o perioadă din cauza faptului că la final de decembrie a ieșit positiv la testul de COVID.
Etichete: psg handball , psh , elohim prandi , elohim prandi handbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...