"Ele sunt stresate, nu noi!" România a condus Muntenegru cu 4 goluri, dar a pierdut dramatic! Momentul în care totul s-a năruit
04.12.2019, 09:35ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și în aplicația Digi Online, România a întâlnit Muntenegru, în cel de-al patrulea meci al Grupei C de la Campionatul Mondial de handbal din Japonia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fetele noastre au condus cu 12-11 la pauză, iar avantajul s-a mărit în primele minute ale reprizei secunde. Antrenorul adversarelor noastre a cerut time-out la 20-16 pentru România, iar Cristina Neagu a jucat din nou rolul de antrenor pentru naționala noastră.
"Lung, în atac, da? Lung, nu ne grăbim, ieșiți la pasă, pasăm, până la urmă găsim soluția. Ele sunt stresate, nu noi! Iar aici să nu luăm goluri rapid! Ne luptăm! Haide!", le-a transmis Cristina Neagu colegelor.
VIDEO Time-out în timpul partidei România - Muntenegru
România - Muntenegru 26 - 27 | Momentul psihologic al partidei
4 goluri a fost cea mai mare diferență în favoarea fetelor noastre. România a mai condus și cu 21-17, dar, ulterior, jocul a luat o cu totul altă turnură. Tricolorele s-au prăbușit efectiv în următoarele minute. Cristina Neagu a fost luată om la om, iar aceasta a părut să fie mutarea câștigătoare pentru adversare.
Muntenegru a revenit de la -4 și a înscris de 7 ori! consecutiv, iar acesta a fost momentul psihologic al partidei. De la 21-17 s-a ajuns la 21-24 în câteva minute, iar de aici cele două echipe au mers aproape cap la cap.
Elevele lui Tomas Ryde au avut o ocazie importantă de a reveni în joc, cu 70 de secunde înainte de final. La 25-26, Aneta Udriștoiu a avut șansa egalării, însă a ratat din poziție de 1 la 1 cu portarul advers.
România - Muntenegru s-a terminat 26-27, iar tricolorele vor juca vineri "finala" cu Ungaria, pentru calificarea în grupele principale.
România - Ungaria e vineri, la ora 12:00, în direct pe Digi Sport 1 și în aplicația Digi Online.
Etichete: romania , muntenegru , cristina neagu , time out romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...