Ecourile înfrângerii istorice a naționalei masculine de handbal continuă să se audă: "Ne-a bătut comuna Kosovo"
articol scris de Digi Sport15.03.2021, 17:09
Antrenorul Gheorghe Tadici (68 de ani) a declarat că echipa naţională de handbal masculin a României a fost învinsă de "comuna Kosovo" în preliminariile EHF EURO 2022, făcând referire la aria extrem de mică de selecţie a selecţionatei înfiinţate în urmă cu doar şase ani.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Echipa României a suferit o umilință istorică în preliminariile EHF EURO 2022. "Tricolorii" au fost învinși pe teren propriu de Kosovo, 25-30, iar foștii mari handbaliști Vasile Stângă și Ștefan Birtalan văd acest eșec drept o rușine națională. Gheorghe Tadici, antrenorul lui HC Zalău, este în același asentiment.
Gheorghe Tadici, despre înfrângerea naționalei masculine de handbal: "Nu ştiu care e cuvântul mai grav, umilinţă sau ruşine. Ne-a bătut comuna Kosovo"
"Nu ştiu care e cuvântul mai grav, umilinţă sau ruşine. Ne-a bătut comuna Kosovo... E ca şi cum ar juca o comună de la noi cu o echipă din Bucureşti", a spus antrenorul formaţiei feminine HC Zalău, potrivit Agerpres. Tadici a explicat că înfrângerea umilitoare cu Kosovo a fost cauzată de modul în care a fost gestionat handbalul românesc masculin în ultimii zece ani.
"Problema este modul în care a fost gestionat handbalul masculin în ultimii 10 ani... Mă refer la faptul că s-a jucat fără număr de străini, de abia de anul acesta s-a introdus obligaţia de a avea doi români în teren. Să ne uităm care e viitorul handbalului masculin... Ştiţi unde suntem cu juniorii şi cu tineretul, adică anticamera echipei naţionale?
Vă spun eu, în grupa a doua valorică, acolo suntem. Pentru prima dată de 30 de ani încoace sau mai mult. Deci viitorul handbalului masculin nu sună bine atâta timp cât realitatea este asta, că suntem în grupa a doua valorică şi cu juniorii, şi cu tineretul", a precizat Gheorghe Tadici.
Ultima prezență a echipei naționale de handbal masculin a României la Campionatul European a fost în 1996
Campionatul European din 2022 va fi cel de-al doilea cu 24 de participante. Campioana en-titre, Spania, şi vicecampioana Croaţia sunt deja calificate, la fel şi gazdele Ungaria şi Slovacia. Primele două echipe din fiecare grupă, precum şi cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea se vor califica la turneul final.
Ultima participare a naţionalei României la un Campionat European a fost în 1996, la ediţia organizată de Spania, la care prima reprezentativă a încheiat pe poziţia a noua.
Clasament Grupa 8 - preliminarii EFH EURO 2022
- 1. Suedia - 6p (3 meciuri)
- 2. România - 3p (4 meciuri)
- 3. Kosovo - 3p (4 meciuri)
- 4. Muntenegru - 2p (3 meciuri)
Ultimele meciuri ale României vor avea loc pe 28 aprilie, cu Suedia, la Sibiu, şi pe 2 mai, cu Muntenegru, la Podgorica.
Etichete: gheorghe tadici , handbal masculin , echipa nationala de handbal masculin , romania kosovo , ehf euro 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...