"De la ruşinea la mândria ţării în 30 de minute". Mădălina Zamfirescu a răbufnit după calificarea României
07.12.2019, 15:22Mădălina Zamfirescu a răbufnit după calificarea dramatică a României în grupele principale ale Campionatului Mondial, în urma victoriei cu 28-27 contra Ungariei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Centrul în vârstă de 25 de ani i-a atacat pe cei care au criticat dur naţionala lui Tomas Ryde după debutul ratat de la Mondialul din Japonia.
"După cum aţi văzut, este o diferenţă de doar 30 de minute între a fi ruşinea ţării şi mândria ţării. Nu vreau să dau în nimeni, dar sunt absolut convinsă că au fost foarte puţini oameni care au rezistat să se uite şi la repriza a doua.
Nu port pică nimănui. De undeva de Sus, toate lucrurile sunt puse la locul lor, într-o ordine anume, aşa că fiecare va primi ce merită mai devreme sau mai târziu. Şi aici nu e vorba doar despre mine, s-a dat în foarte multe jucătoare, an de an s-a întâmplat aşa, dar acum chiar cred că s-a exagerat.
Nu am vrut să demonstrăm nimic nimănui, ci doar nouă că putem şi chiar sunt mândră că am reuşit să întoarcem", a declarat Zamfirescu pentru Gazeta Sporturilor.
Tomas Ryde, lăudat de Mădălina Zamfirescu
Succesul contra maghiarelor e unic în cariera handbalistei lui SCM Râmnicu Vâlcea.
"Am revăzut faze din meci şi azi dimineaţă, dar şi aseară, după ce am ajuns la hotel. M-am uitat şi mi se face pielea de gâină doar când mă gândesc la ce a fost. La maniera aceasta n-am mai trăit un asemenea meci, dar când joc în echipa naţională e ceva cu totul şi cu totul special. Simt ceva aparte mereu, e ceva ce n-am cum să exprim.
A fost presiune, am resimţit-o pentru că era un meci decisiv în privinţa calificării. Cred că din cauza acestei presiuni fantastice am intrat atât de timorate în prima repriză, în care am fost conduse şi Ungaria s-a desprins. Am făcut greşeli, dar am strâns rândurile în partea a doua, a fost fantastic ce am reuşit", a mai spus Zamfirescu.
Handbalista naţionalei României a sărit în apărarea selecţionerului Tomas Ryde, criticat dur după evoluţiile "tricolorelor" din grupa C.
"Tomas Ryde e, din punctul meu de vedere, unul dintre cei mai buni psihologi cu care am lucrat. Apoi, între el şi Ambros Martin (n.r. fostul selecţioner) e diferenţă de mentalitate, de stil. Ambros e mai vulcanic, Tomas e mai calm, dar eu îi consider extraordinari pe amândoi", a mai spus Zamfirescu.
România - Rusia va fi în direct la Digi Sport 1 şi pe digisport.ro duminică, de la ora 8:00.
Campionatul Mondial de handbal feminin este transmis ÎN DIRECT de Digi Sport şi digisport.ro. Jocurile pot fi urmărite și în aplicația Digi Online.
Etichete: romania ungaria handbal , romania rusia handbal , madalina zamfirescu , cm handbal 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...