Danezul Emil Jakobsen, testat pozitiv cu COVID-19 chiar în timpul Campionatului Mondial. Decizia organizatorilor
articol scris de Digi Sport15.01.2021, 17:46
Danezul Emil Jakobsen a dat rezultate pozitive la Covid-19 la începutul Campionatului Mondial de handbal masculin din Egipt, a anunţat vineri Federaţia Internaţională (IHF), care intensifică ritmul de testare pentru echipe, arbitri, oficiali şi antrenori.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jakobsen, care nu va putea participa la meciul de vineri seara cu Bahrainul, a fost plasat în carantină, împreună cu colegul său de cameră. Acesta din urmă va putea, totuşi, să joace dacă va ave un test negativ în timp util.
Emil Jakobsen, testat cu COVID-19. Organizatorii au decis să testeze zilnic jucătorii
Organizatorii au decis, de asemenea, să testeze în fiecare zi, începând de sâmbătă, toate delegaţiile prezente, precum şi arbitrii şi toţi oficialii.
Slovenia a învins Coreea de Sud (51-29) joi fără doi jucători de bază, portarul Urh Kastelic şi aripa stângă Tilen Kodrin, care au dat rezultate pozitive la coronavirus.
Naţionala Capului Verde, care a sosit fără mai mulţi jucători care au dat rezultate pozitive şi s-a plasat într-un alt hotel decât cel unde se află naţionalele Germaniei şi Franţei, nu a mai avut jucători pozitivi.
La sosirea la acelaşi hotel, norvegianul Sander Sagosen a descris drept o ''farsă'' bulele sanitare înfiinţate în cele 4 hoteluri şi la cele 4 terenuri unde se desfăşoară primul tur al competiţiei. El a arătat că în cadrul hotelurilor, jucătorii se pot întâlni în mod regulat cu jurnalişti, cu organizatori sau cu personalul angajat, iar monitorizarea sănătăţii persoanelor din afara echipelor este lipsită de rigoare.
Aceasta este prima ediţie cu 32 de echipe, iar organizatorii, statul egiptean şi federaţia internaţională (IHF), condusă de egipteanul Hassan Moustafa, au făcut totul pentru desfăşurarea competiţiei în vremea pandemiei de coronavirus.
Finala va avea loc pe 31 ianuarie, la Cairo. Danemarca, deţinătoarea titlului, vicecampioana Norvegia şi Spania, campioana Europei, sunt favoritele turneului din Egipt, urmate de Croaţia, Slovenia, Franţa, Germania şi Suedia.
Campionatul Mondial de handbal e transmis în direct la Digi Sport.
Agerpres
Etichete: campionatul mondial de handbal , emil jakobsen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...