Danezele nu-și revin după eșecul de vineri, cu România: “Parcă ne-a lovit un tren!”
21.03.2016, 17:18Naționala feminină de handbal a României s-a calificat la Jocurile Olimpice după ce a câștigat în weekend turneul preolimpic de la Aarhus, învingând vineri Danemarca, țara gazdă, 32-25, sâmbătă Uruguay, 36-19, și remizând duminică, 23-23, cu Muntenegru. Danezele nu-și revin încă după eșecul contra româncelor și spun că parcă au fost lovite de tren.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Înfrângerea din prima zi a turnat plumb în picioarele danezelor, care ulterior au pierdut și contra Muntenegrului, 22-26, calificatele pentru Rio, România și Muntenegru, stabilindu-se încă de sâmbătă, după două zile de concurs. Portarul Rikke Poulsen a stat în vestiar 30 de minute după meciul cu România, plângând și încercând să treacă peste dezamăgirea eșecului.
“Vineri a fost de parcă ne-ar fi lovit un tren și nici măcar n-am avut timp să vedem că vine. E o mare dezamăgire și îmi pare rău, nu vom merge la Jocurile Olimpice, nu ne așteptam la așa ceva.”, a spus jucătoarea în vârstă de 29 de ani, de la Viborg, la trei zile după acea partidă.
Coechipiera ei la club, Ann Grete Norgaard, 32 de ani, crede că echipa sa are numai de învățat de la romance: “Trebuie să ajungem să jucăm precum ele, să fim la fel de istețe și de cinice. Sper ca niciodată să nu mai fim în situația de a trebui să jucăm un meci super decisiv, precum cel cu România, fără atitudine și fără capacitate de efort. Îmi cer scuze tuturor pentru acel meci.”
În altă ordine de idei, antrenorul Klavs Bruun Joergensen a fost confirmat în funcția de selecționer, chiar dacă în Danemarca i s-a cerut demisia imediat după eșecul cu România.
Etichete: romania jocurile olimpice , romania danemarca handbal , romania handbal rio , romania danemarca 32-25
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...