CSM - Vardar, cu repetiție. "Am avut o presimțire. Au individualități care pot face diferența"
18.04.2017, 15:07La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Campion al Europei anul trecut cu CSM București, antrenorul secund Adrian Vasile a fost prima persoană de la deținătoarea trofeului care a reacționat după tragerea la sorți de marți. Tehnicianul anticipează un meci foarte greu cu formația muntenegreană, pe care a urmărit-o în sfertul de finală cu Midtjylland.
"E un meci foarte greu, ca orice semifinală de Liga Campionilor. Cred că cele 4 echipe calificate în acest Final Four sunt și cele mai bune echipe ale Ligii Campionilor. Putem discuta despre ce echipă ne-am fi dorit, ce planuri ne-am făcut, dar orice meci e greu într-o semifinală", a declarat Adrian Vasile, în cadrul emisiunii "Săptămâna de handbal", de pe Digi Sport 1.
"Dacă e să comparăm situația de acum cu ea de anul trecut, parcă Vardar era într-o formă mai bună anul trecut, în acest moment. Dar lucrul ăsta nu poate să spună foarte multe, nu e un lucru după care să îți poți face anumite calcule, fiindcă în Final Four toată lumea vrea să fie în cea mai bună formă, iar Vardar are foarte multe individualități care pot face diferența într-un astfel de meci", a mai spus antrenorul secund al lui CSM București.
Vardar s-a calificat în Final Four după o dublă extrem de disputată cu Midtjylland. A câștigat turul din deplasare cu 28-26, dar în manșa secundă a tremurat serios. Danezele au avut avantaj chiar și de 3 goluri în Muntenegru, dar Vardar a recuperat și s-a impus, în cele din urmă, cu 26-24.
"Am urmărit ambele meciuri. Când am ajuns acasă, Vardar - Midtjylland a fost chiar singurul meci la care m-am uitat. Nu știu de ce, poate a fost o presimțire. Într-adevăr au avut o revenire bună, de la -3 goluri și atunci s-a cam scris meciul", a mai spus Adrian Vasile.
Despre semifinala cu Vardar a vorbit și Andrei Luca, managerul de la CSM București, care a fost prezent la tragerea la sorți de la Budapesta.
”Este bine, a fost o tragere la sorţi interesantă. Cred că dacă 100 de persoane ar fi fost întrebare înainte, niciuna nu ar fi dat exact aceleaşi semifinale ca anul trecut, când am câştigat. Fiecare a avut o dorinţă în sinea sa, dar nu a afişat-o nimeni. Toţi au arătat diplomaţie la tragerea la sorţi. La acest nivel nu e cazul de preferinţe, nu mai contează numele adversarei. Ca să câştigi trofeul trebuie să baţi în ambele meciuri, indiferent de numele adversarei. Vor fi două meciuri puternice, iar pentru noi pregătirea tactică începe chiar de astăzi. Antrenorii şi fetele ştiu ce au de făcut, sper să ne iasă şi de această dată”, a declarat Andrei Luca.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGISPORT
Etichete: liga campionilor , final four , csm bucuresti , final four liga campionilor , final four liga campionilor digi sport , csm bucuresti - vardar skopje , csm bucuresti - vardar skopje liga campionilor , csm bucuresti - vardar skopje digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...