Video CSM București, virtual campioană, s-a chinuit la Vâlcea, dar a obținut victoria la ultima fază!
26.04.2018, 20:36CSM București a fost condusă aproape tot meciul de HCM Râmnicu Vâlcea, dar "tigroicele" au profitat de greșelile gazdelor, care în ultimele 14 minute au marcat doar două goluri, și au reușit să obțină victoria în ultima secundă. S-a terminat 27-26 (12-15), iar trupa lui Per Johansson este campioana României, pentru al patrulea an consecutiv, de această dată cu patru etape înainte de finalul sezonului.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fără Cristina Neagu, menajată în perspectiva Final Four-ului de la Budapesta, CSM București s-a chinuit din greu să învingă la Vâlcea, în sala unde la începutul lunii aprilie câștiga Cupa Romaniei, pentru al treilea an la rând. Impulsionate de aproape 2.000 de suporteri, din tribune, gazdele au jucat cu mult curaj și s-au bătut de la egal la egal cu campioana.
Și le-a ieșit în prima repriză, iar scorul la pauză stătea mărturie, 15-12. În partea a doua, CSM și-a ridicat nivelul jocului, iar datorită portarului Jelena Grubisici, care a avut câteva parade de efect, a egalat imediat la 16.
Vâlcea nu a cedat, iar diferența de trei goluri a reapărut pe tabelă (24-21), în minutul 46. Din păcate, HCM-ul nu a mai marcat timp de 9 minute, iar finalul a fost unul de coșmar. S-a ajuns la 24-24, Vâlcea a mai condus cu 25-24 și apoi 26-25, a avut atacul la 26-26, dar a ratat și CSM a profitat, după golul lui Frafjord, exact înainte de fluierul de final!
Pentru CSM a fost un joc îngrijorător în perspectiva Final Four-ului de la Budapesta de care ne mai despart doar două săptămâni. CSM Bucureşti - Gyor, va fi în direct la Digi Sport 1, sâmbătă, 12 mai, de la ora 16.15. Pentru CSM Bucureşti, care a cucerit trofeul în 2016 şi a încheiat pe locul 3 anul trecut, este a treia prezenţă consecutivă în Final Four.
Virtual campioană a României, CSM București are 63 de puncte după 22 de etape. SCM Craiova e pe 2 cu 48 de puncte, pe 3 e Măgura Cisnădie cu 47. HCM Rm. Vâlcea e a patra cu 40 de puncte.
Etichete: campionat , csm bucuresti , etapa 22 , hcm ramnicu valcea , liga florilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...