CSM București transferă tot! Nathalie Mari Hagman: ”Am câștigat Cupa EHF, îmi doresc și Champions League!”
19.04.2017, 21:06Extrema dreaptă suedeză Nathalie Mari Hagman este noua jucătoare a campioanei României la handbal, CSM Bucureşti, sportiva semnând un contract valabil pe următorii doi ani, începând din vară.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Sunt foarte bucuroasă că voi evolua pentru CSM Bucureşti. Este pasul următor în cariera mea, cu siguranţă este şi pasul potrivit. Am auzit foarte multe lucruri bune despre club şi despre oraşul Bucureşti.
Ambiţia mea este să câştig fiecare meci. Am câştigat deja Cupa EHF şi îmi doresc să câştig şi Champions League. Voi lupta pentru asta, la fel ca toate celelalte jucătoare din echipă. Abia aştept primul meu meci în tricoul CSM Bucureşti, va fi extraordinar”, a declarat handbalista suedeză după parafarea înţelegerii cu campioana României.
La rândul său, directorul CSM Bucureşti, Alin Petrache a precizat:
”Nathalie Hagman este cu siguranţă una dintre cele mai bune jucătoare din lume pe postul său, iar venirea ei la CSM Bucureşti aduce plus de valoare unei echipe deja extrem de puternice.”
Nathalie Hagman, cea mai tânără debutantă în echipa naţională a Suediei, la doar 17 ani, a câştigat Cupa EHF (2015), Cupa Cupelor, iar cu reprezentativa ţării sale medalia de argint la CE din 2010 şi pe cea de bronz în 2014.
Alte 4 noi achiziții și 5 prelungiri de contracte pentru un ”Dream Team”
În afara antrenoarei daneze Helle Thomsen (46 de ani) și a Cristinei Neagu, cea mai bună jucătoare a lumii în 2010, 2015 şi 2016, aflată în prezent la Buducnost Podgorica, CSM a mai bifat alte două transferuri de top: Marit Malm Frafjord şi Amanda Kurtovic.
CSM Bucureşti le-a prelungit contractele la cinci jucătoare din lotul actual, daneza Line Jorgensen, franţuzoaicele Gnonsiane Niombla şi Camille Ayglon Saurina, suedeza Isabelle Gullden şi croata Jelena Grubisic.
Campioana Europei se va despărţi, în schimb, de interul stânga suedez Linnea Torstensson şi extrema dreaptă spaniolă Carmen Martin, care vor juca din vară pentru formaţia franceză OGC Nice Côte d'Azur Handball. De asemenea, şi extrema dreapta daneză Simone Boehme, venită în această iarnă, a anunţat că nu va continua la CSMB.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Meciurile din turneul Final Four vor fi transmise ÎN DIRECT pe Digi Sport, pe 6 și 7 mai. Partidele CSM-ului vor fi și LIVE VIDEO&SCORE pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
CSM s-a calificat în Final Four după două victorii cu Ferencvaros: 30-25 la București și 27-26 la Budapesta.
Etichete: transferuri csm bucuresti , csm bucuresti final four , nathalie mari hagman , hagman csm bucuresti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...